Promovare cu mii de spectatori în tribună și majorete pe teren!

Echipa de fotbal locală a clubului primăriei, CSM Târgu Jiu, a promovat în Liga 3 după un meci care a adus câteva mii de spectatori la meci. Pentru cei de la CSM Târgu Jiu este un record de spectatori la un meci disputat pe Stadionul Municipal, acolo unde veneau, în Liga 4, puțin peste o mie de suporteri.
Prezența numeroasă a spectatorilor din tribune este un aspect cu care cei de la CSM ar trebui să se obișnuiască deoarece acum sunt echipa reprezentativă a orașului iar faptul că vor juca într-un eșalon superior va atrage publicul iubitor de fotbal la stadion. Cu siguranță cei de la CSM fac deja planurile pentru Liga 3, acolo unde vor avea nevoie de jucători cu experiență dar și de mai mult personal auxiliar.
Mai greu va fi pentru cei care au grijă de terenurile de joc și antrenamente, care vor fi nevoiți să muncească mai mult, într-o perioadă în care guvernanții amenință cu reduceri de personal. Pentru că numărul de antrenamente va crește și nu trebuie uitat că, pe aceleași terenuri, se antrenează și joacă și juniorii republicani ai clubului. De remarcat faptul că terenul de joc a arătat impecabil, chiar dacă a fost caniculă timp de mai multe zile la Târgu Jiu. Iar stadionul a fost bine pregătit pentru a primi în tribune cele câteva mii de spectatori și cele două echipe.
Au fost în tribune peste 5000 de spectatori la acest meci, majoritatea grupați la Tribuna a II-a, acolo unde a fost umbră la ora jocului. Iar dacă obiectivul din sezonul viitor va fi unul îndrăzneț, cu siguranță numărul celor care vor veni la meciuri va fi mai mare.
Cei care au rezistat temperaturilor de la ora jocului au avut ocazia de a sărbătorii alături de jucători această promovare istorică. Mai mult, gazdele au pregătit pentru spectatori și surprize, prezentând sportivi reprezentativi ai clubului, care au câștigat medalii în acest an sau au fost convocați la loturile naționale.
Sărbătoarea performanței de la pauză a fost completată de trupa de majorete de la Palatul Copiilor din Târgu Jiu.
Vizualizări: 591
Distribuie Trimite pe WhatsApp