Horoscop 20 ianuarie

Berbec
E o zi în care cuvântul poate face şi desface relaţii, în funcţie de modul şi momentul în care e folosit. Negocierea, discuţiile deschise cu cărţile pe faţă pot aduce reconcilierea sau o ruptură într-o relaţie importantă, oficială. De asemenea, e posibil ca astăzi să intuiţi şi să prevedeţi direcţia în care se îndreaptă un parteneriat.
Taur
Luna în Balanţă activează zona muncii şi a obiceiurilor, a rutinei zilnice şi a sănătăţii. Astăzi, contextul astral vă sprijină să vedeţi limpede o situaţie de la locul de muncă şi să găsiţi soluţii de rezolvare avantajoase pentru toată lumea. Cooperarea e foarte importantă şi vă puteţi ocupa cu spor şi coerenţă de sarcini.
Gemeni
Cuvintele vin mai uşor acum, vă puteţi exprima opiniile mult mai coerent şi vă creşte cheful de vorbă şi de mişcare. Totuşi, atenţie la tendinţa de a fi indiscret. Luna aflată în Balanţă pe tot parcursul zilei aduce o oarecare pace şi armonie în relaţia sentimentală, dar şi o serie de conştientizări cu privire la calitatea unor oameni. Ideile inspirate nu trebuie ignorate.
Rac
Ziua de astăzi este numai bună pentru a fi petrecută aproape de oameni pe care îi preţuiţi şi cu care vă simţiţi bine. De altfel, puteţi vedea cu luciditate ce vă bucură, ce nevoi aveţi şi ce vă lipseşte cel mai mult acum pentru a vă simţi împlinit. Bazaţi-vă pe intuiţie în tot ce alegeţi să faceţi.
Leu
Este o zi agitată în care veţi cădea de multe ori în tirul altora şi mai nervoşi decât dumneavoastră. S-ar putea ca unele conversaţii la care participaţi astăzi să fie un exerciţiu de răbdare. E necesar să luaţi în considerare şi punctul de vedere al celuilalt, pentru a vedea clar o anumită situaţie, şi să fiţi dispus să primiţi ceva nou: cunoştinţe, experienţe sau percepţii noi.
Fecioară
Luna se află astăzi în Balanţă şi activează zona banilor şi a acumulărilor materiale. Probabil că vor exista cheltuieli neprevăzute, mai ales în a doua parte a zilei, şi va fi nevoie să apelaţi la sprijinul cuiva pentru a face faţă. Totuşi, evitaţi să creaţi scenarii pesimiste legate de bani, întrucât beneficiaţi de protecţie.
Balanţă
Cu Luna în semnul natal, e bine să fiţi foarte atent la nevoile personale, la ce simţiţi cu adevărat să faceţi, şi mai ales cu cine. Evitaţi compromisurile de orice fel şi alegeţi compania oamenilor în prezenţa cărora vă simţiţi în largul dumneavoastră. E o zi potrivită pentru a vă stabili nişte priorităţi şi a satisface câteva plăceri şi capricii.
Scorpion
Această zi creează contextul perfect pentru relaxare, meditaţie, introspecţie, odihnă. Sunteţi mai degrabă într-un moment de acumulare de energie decât de consum, prin urmare evitaţi orice activitate care vă solicită prea mult, atât fizic, cât şi psihic. Fiţi atent la mesajele pe care le primiţi, cu privire la o traiectorie revizuită sau complet nouă, în carieră.
Săgetător
Ziua aceasta, cu tot cu experienţele, întâlnirile şi conversaţiile ei, vine să vă testeze încrederea, în multe forme. În primul rând, încrederea că aveţi resursele necesare şi că acestea vin mereu la momentul potrivit, dacă nu vă faceţi griji, mai ales cu privire la bani.
Capricorn
Vă gândiţi foarte mult la proiectele şi afacerile aflate în derulare. Puteţi să vă planificaţi întâlniri sau să purtaţi o discuţie cu cineva despre o oportunitate sau cu scopul de a vă clarifica o situaţie de la serviciu. În altă ordine de idei, simţiţi nevoia să vă manifestaţi autoritatea, însă întrebarea este cum o faceţi şi asupra cui.
Vărsător
Începeţi ziua cu o stare de calm binefăcătoare, de parcă nu v-ar aştepta planuri prea urgente astăzi, vă puteţi mişca în ritmul propriu, fără să vă bată nimeni la cap. Visaţi cu ochii deschişi la un viitor mai senin, mai ales din punct de vedere relaţional. Dacă sunteţi atent, o să vedeţi nişte semne, o să primiţi mesaje şi revelaţii, care vă ajută să înţelegeţi care e următorul cel mai bun pas de făcut.
Peşti
Să primiţi nu e întotdeauna simplu, mai ales dacă credeţi că nu meritaţi. Numai că azi e posibil să fiţi în situaţia de a apela la sprijinul cuiva sau pur şi simplu de a primi un dar sau o favoare făcută de cineva. Aşadar, nu vă sfiiţi să primiţi şi chiar să cereţi când aveţi nevoie, ce aveţi nevoie.

Vizualizări: 433

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: