Horoscop

Berbec

Nu aveţi încredere în colaboratorii pe care-i aveţi alături, poate unii chiar vă dau motive clare de suspiciune şi preferaţi să-i ţineţi la distanţă, ca să nu depindeţi cumva de intervenţia lor. Presimţiţi că în anturajul dumneavoastră s-a infiltrat un fals prieten care priveşte cu invidie şi un dram de răutate ceea ce faceţi, deci, dacă intuiţia vă trage de mânecă, ar fi bine să ţineţi cont de ea şi să reduceţi la minimum confidenţele sau dialogul cu un astfel de om.

Taur

Se vorbeşte despre reguli încălcate sau abateri de la legi, cu riscul unor sancţiuni severe. Dacă sunteţi supus unei judecăţi, s-ar putea să vi se arunce în cârcă o mulţime de erori de care vă faceţi sau nu vinovat, dar trebuie să găsiţi imediat dovezile care vă pot scoate din impas. Unii s-ar putea să vă descopere pe undeva un punct sensibil, gata să vă amendeze pentru asta, dar e posibil să aveţi o explicaţie forte la cele întâmplate, ca să scăpaţi de eventuale urmări nedorite.

Gemeni

Nu puneţi la suflet replicile dure pe care vi le mai aruncă unii în faţă. Ei nu ştiu să se comporte, asta e tot, dar s-ar putea ca mesajul lor să aibă sens şi chiar să vă fie de folos, dacă treceţi peste tonul agresiv cu care vi se adresează. O discuţie în contradictoriu începută azi, deşi poate atinge şi cote alarmante, se va dovedi a fi scânteia perfectă pentru a lua măsuri mai drastice în viaţă.

Rac

Munciţi cu plăcere, pentru că aveţi ocazia de a vă pune mai bine în valoare calităţile şi talentele în domeniul în care lucraţi. Cu atât mai plăcut devine efortul cu cât rezultatele muncii dumneavoastră sunt apreciate şi aduc o stare de bucurie pe chipul sau în inima celor cărora vă dedicaţi.

Leu

Sunteţi implicat într-o acţiune dificilă, ce necesită un consum imens de energie şi concentrare, dar deşi sursa de efort sunteţi dumneavoastră, capul acestei acţiuni trebuie să fie altcineva. Nu sunteţi foarte atent la detalii, nu aveţi o strategie bine pusă la punct, de aceea aţi fi foarte încântat dacă aţi juca doar rolul de simplu executant, de subaltern, aşteptând îndrumări de la altul mai bine pregătit.

Fecioară

Un mare noroc apare în cale prin intermediul unei informaţii salvatoare. Nu numai că vă rezolvă ca prin farmec una din marile dumneavoastră probleme actuale, dar deschide o perspectivă complet nouă asupra viitorului unor acţiuni care vă preocupă. Porniţi pe calea cea nouă fără teamă, optimist şi încrezător în reuşită, pentru că totul va fi ocrotit de undeva de sus de o stea norocoasă.

Balanţă

Nu aveţi parte de tovarăşi cooperanţi prin preajmă. Propunerile dumneavoastră rămân fără ecou, parcă aţi vorbi la pereţi, dar totuşi insistaţi să vă exprimaţi punctul de vedere în faţa tuturor, în ciuda ostilităţilor la care sunteţi supus. Până la urmă tot veţi convinge pe cineva să vă asculte şi să nu mai respingă orice idee care vine de la dumneavoastră.

Scorpion

Aşteptaţi de undeva scânteia care să vă dea impulsul să porniţi o acţiune nouă, de la care aveţi mari speranţe. Doar de atât mai aveţi nevoie: de start, pentru a construi apoi totul cu succes, etapă cu etapă. Vestea poate sosi chiar acum, după care lucrurile vor evolua ca la carte, cu şansa de a ajunge la roadele visate mult mai repede decât aţi fi sperat, semn că prindeţi un vânt bun la pupa care vă propulsează direct la ţinta finală.

Săgetător

Banii de care dispuneţi sau cei care urmează să apară în perioada imediat următoare vă îndeamnă să visaţi la bunăstare. Vă puteţi baza pe acele venituri, sunteţi sigur că vor ajunge la dumneavoastră mai devreme sau mai târziu şi faceţi tot felul de planuri. Deşi v-ați fript de multe ori din cauza planurilor care nu ajung la îndeplinire, acum sunteţi atât de sigur că acestea au sorţi de izbândă, încât nimeni nu vă poate opri să visaţi frumos.

Capricorn

Sunteţi una din zodiile care se bucură cel mai mult azi, deşi, de obicei, aveţi o cu totul altă atitudine: mai rezervată, mai pesimistă, mai raţională. Nu, de data aceasta sunteţi cuprins de o pasiune nouă, interesat de un scop care vă atrage ca un magnet, convins că ceea ce visaţi să găsiţi deschide o etapă nouă în viaţa dumneavoastră.

Vărsător

Birocraţia este cel mai mare inamic al planurilor dumneavoastră de astăzi, deoarece la toate uşile la care bateţi ori vi se răspunde cu un refuz, ori nu găsiţi pe nimeni. Înarmaţi-vă cu multă răbdare şi ambiţie, pentru că numai cei care nu se lasă cu una cu două vor reuşi să-şi ducă intenţia la îndeplinire. Căutaţi alte variante, dacă autoritatea în domeniu de care aveaţi nevoie nu e disponibilă acum.

Peşti

Doar indiferenţa v-ar putea scăpa azi de o situaţie neplăcută pe care aţi putea-o considera generatoare de haos. Nu vă băgaţi aşadar în nici o acţiune cu factor de risc oricât de mic, pentru că nu sunteţi pregătit să faceţi faţă unei surprize care ar putea strica şi mai rău. Cu cât rămâneţi mai rece la tot ce se petrece în jur, cu atât șansele de a nu fi atins de efecte negative cresc.

Vizualizări: 772

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: