Hoți de semne reflectorizante, prinși la Târgu Jiu

Persoane care au furat balize și veste reflectorizante au fost prinse luni la Târgu Jiu. Polițiștii locali sunt cei care au sesizat că într-o mașină cu număr de Gorj se vedeau semnele reflectorizante. Mașina era parcată în zona Enigma. Polițiștii locali au anunțat polițiștii de la IPJ Gorj, care au deschis dosar penal.

Cu ocazia verificărilor, polițiștii au stabilit că în portbagaj și pe bancheta din spate se găseau 6 balize din material plastic. Totodată, poliţiştii au identificat și conducătorul autoturismului, fiind un bărbat de 45 de ani, Târgu Jiu, care a declarat faptul că împreună cu alţi doi bărbaţi, de 32 şi 38 de ani, din Mătăsari, respectiv Negomir, s-a deplasat cu un autoturism pe Calea București, de unde au sustras şase balize cu sistemul de susținere aferent din zona centurii ce trece peste Calea București, întrucît intenționa să le folosească în scopuri personale.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Bunurile sustrase au fost restituite societății în cauză, prejudiciul fiind recuperat, anunță IPJ Gorj. Balizele reflectorizante aparțin secției Drumuri Naționale Târgu Jiu.

Vizualizări: 2,401

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: