I s-a descărcat arma în sediul poliţiei

Un foc de armă s-a auzit marţi în sediul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, dar, în cele din urmă, s-a dovedit că nimeni nu a fost rănit, incidentul producându-se la doar două zile după cel de duminică seara de la Băleşti, unde o agentă s-a sinucis după ce şi-a împuşcat mama şi fiul.

În cazul de faţă, informaţiile preliminare arată că armurierul instituţiei, un poliţist cu ani buni de experienţă în domeniu, cel care la pune la dispoziţie pistoalele poliţiştilor atunci când intră în tură, a fost cel care a mânuit imprudent o armă. Acesta a vrut să îi arate unei poliţiste cum să folosească pistolul pe care urma să i-l predea şi, pentru că cei doi s-au luat cu vorba, a uitat că introdusese încărcătorul în armă. Evident că după ce a tras piedica şi i-a arătat colegei cum să îşi verifice arma dacă funcţionează, pistolul s-a descărcat.

Norocul celor doi poliţişti a fost că arma era îndreptată înspre podea, iar glonţul nu a rănit pe nimeni. A fost însă deschisă o anchetă internă în care cei implicaţi în acest incident au de dat explicaţii în faţa superiorilor pentru cele întâmplate, un astfel de incident fiind unic în istoria instituţiei. (G.I.)

Vizualizări: 1,886

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: