În arest după ce și-a bătut nevasta

Un bărbat din Scoarța, obligat să stea departe cinci zile de locuință, după ce și-a bătut nevasta, și-a petrecut noaptea de luni spre marți în arestul IPJ Gorj. Bărbatul de 51 de ani nu avea voie să meargă acasă timp de cinci zile, dar a încălcat interdicția.

"Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că bărbatului i s-a interzis, prin ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști la data de 20 februarie a.c.,  să revină în locuința comună cu cea a soției sale, de 45 de ani, pe care ar fi agresat-o, iar acesta nu a  respectat ordinul de protecție provizoriu, prin faptul că la data de 22 februarie a.c. s-a reîntors la locuința comună  situată pe raza comunei Scoarța", a transmis IPJ Gorj.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecţie, iar față de bărbat polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Vizualizări: 1,567

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: