Încă un eșec pentru Pandurii pe terenul de la Motru!

Echipa fanion a Gorjului în anii trecuți și pe care doar Marin Condescu mai speră să o salveze de la faliment a mai suferit duminică o înfrângere în campionatul Ligii a II-a. Adversarii Pandurilor au fost sibienii de la AFC Hermannstadt, cei care în iunie anul trecut eliminau Gilortul Târgu Cărbunești cu 5-1 în lupta pentru promovarea în Liga a III-a.

Între timp sibienii au ajuns în Liga a II-a, iar după victoria cu 3-1 de la Motru au devenit lideri, ceea ce le oferă șanse mari de acum încolo pentru a promova în Liga I, orașul președintelui Klaus Iohannis părând să aibă mai multă nevoie de un club de fotbal în primul eșalon decât se întrevede pe malul Jiului.

Spre deosebire de etapa anterioară, când gorjenii au învins în deplasare cu 4-0, jocul de la Motru a fost unul extrem de slăbuț pentru jucătorii antrenați de Adrian Iencsi, antrenor care, de altfel, din minutul 74, a văzut finalul meciului în tribune. Era 2-1 pentru sibieni la acel moment, oaspeții deschizând scorul în minutul 21 prin Ionuț Stoica. Nouă minute mai târziu Petrișor Petrescu a mărit diferența de pe tabela de marcaj la 2-0, gorjenii reușind să înscrie golul de onoare de abia în minutul 63. Ciprian Rus a transformat un penalti acordat la un henț în careu al oaspeților. Când trăgeau speranțe de egalare, gorjenii au mai primit însă o lovitură, același Petrișor Petrescu reușind să marcheze și în minutul 80, Hermannstadt impunându-se cu 3-1 în fața Pandurilor.

În urma partidei de la Motru jucătorii din Sibiu au ajuns pe primul loc în Liga a II-a, în timp ce gorjenii au ajuns pe poziția a 11-a, cu doar 8 puncte, după șase etape, asta în condițiile în care înaintea acestei etape Pandurii era pe locul 7. Singura satisfacție a gorjenilor după partida respectivă o poate reprezenta numărul cartonașelor galbene, unul singur, primit de Dodoi, în timp ce sibienii au avut cinci jucători care pe parcursul meciului au văzut galben din partea arbitrului.

Vizualizări: 820

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: