Încă un proces pierdut de ANI cu primarii din Gorj

Lista cu zeci de primari pe care Agenția Națională de Integritate i-a acuzat de incompatibilitate în urmă cu vreo doi ani se subțiază de la zi la zi în urma proceselor intentate de edili. Contestația pe care fosta primăriță de la Berlești, Maria Dumitrașcu, a depus-o în instanță i-a adus acesteia victoria acum, chiar dacă nu mai este în funcție.

Pierderea alegerilor din vară poate fi pusă și pe seama problemelor de incompatibilitate, mai ales că diferența între ea și câștigător a fost destul de mică. Înalta Curte de Casație și Justiție a dat un verdict definitiv, magistrații de la instanța supremă respingând contestația prin care cei de la ANI sperau să întoarcă sentința în favoarea lor, asta după ce Dumitrașcu avusese câștig de cauză și la Curtea de Apel Craiova. „Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 362/2014 din 20 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă”, a decis instanța supremă.
Verdictul îi permite Mariei Dumitrașcu să rămână în continuare consilier local în comuna pe care a condus-o vreme de mai multe mandate ca primar. Ea a fost declarată incompatibilă la fel ca și alți primari din județ pe considerentul că ar fi făcut parte din structurile de conducere ale unei firme de salubritate, problemă pe care a avut-o în trecut inclusiv Klaus Iohannis, când era încă primar la Sibiu. „S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16 februarie 2012 - 08 octombrie 2013, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de Primar al Comunei Berlești, cât și calitatea de reprezentant al unității administrativ - teritoriale Berlești în Adunarea Generală a Asociaților în cadrul S.C. JUPSAL SALUBRIS S.R.L.”, se arată într-un comunicat din anul 2014 al Agenției Naționale de Integritate.
Până acum, cam toți primarii din județ pe care ANI i-a declarat incompatibili pentru situații asemănătoare au avut câștig de cauză, unii dintre ei, cum e și Dumitrașcu, reușind să încheie procesele cu inspectorii de integritate după ce și-au încheiat de luni bune socotelile cu instituțiile pe care le-au condus.

Vizualizări: 956

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: