Incendiu și explozii la o fabrică de armament

Un incendiu, urmat de explozii, a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la una din cele două fabrici de armament din oraşul Cugir, la o hală de muniţie, a anunțat ISU Alba, citat de Agerpres. Nu s-au înregistrat victime, iar în jurul orei 5.00, pompierii au anunţat că incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă.

Pompierii au fost alertați în jurul orei 1:00 despre izbucnirea unui incendiu ce se manifesta pe aproximativ 300 mp la o hală cu muniție, ce ardea generalizat, la o fabrică de armament din orașul Cugir.

Pe lângă forțele din cadrul ISU Alba – pompieri de la Sebeș, Aiud, Alba Iulia, au fost trimiși și pompieri militari din Hunedoara, cu un total de șase autospeciale de stingere cu apă și spumă.

De asemenea, au fost solicitate în sprijin autospeciale cu roboți de la inspectoratele din Mureș și Brașov.

Ulterior, incendiul s-a extins pe o suprafața de 700 de metri pătrați, iar în interioul zonei afectate se auzeau explozii. Astfel, forțele de intervenție au fost amplasate la distanță, în zona de siguranță.

Pentru protecţia populaţiei aflată în proximitatea zonei de manifestare a incendiului, a fost trimis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-Alert. 

Vizualizări: 1,073

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: