Închiderea gropii de gunoi de la Motru costă peste 1 milion de lei

Administraţia locală din Motru are termen pentru închiderea depozitului de deșeuri din municipiu. Până la data de 31 decembrie 2017 trebuie să facă lucrările necesare, în caz contrar România riscă sancțiuni din partea Comisiei Europene. Primăria are nevoie de peste 1 milion de lei pentru a face această închidere conformă cu directivele europene, bani pe care nu îi are.

Chiar dacă gunoaiele generate de populația și agenții economici din zonă nu mai sunt depozitate de ani buni în depozitul de gunoi al municipiului Motru, acesta trebuie închis, și nu oricum. Trebuie să fie efectuate anumite lucrări care implică costuri majore. Mai mulți reprezentanți de la Ministerul Dezvoltării, Gărzii Naționale de Mediu și de la alte instituţii de la nivel de județ au fost joi, 23 februarie, la Motru, pentru a vedea care este situaţia de fapt cu acest depozit de gunoi.

În cadrul acestei vizite s-a discutat despre necesitatea închiderii acestei gropi de gunoi. "A fost o vizită de lucru, au fost la Novaci și la Motru să vadă stadiul lucrărilor privind conformarea gropilor de gunoi din punct de vedere al normelor de mediu. La Motru s-au făcut o parte din lucrări și urmează să derulăm mai departe. Până la 31 decembrie trebuie închis depozitul. Suntem oarecum în întârziere, în 2010 s-a înfiinţat ADIS, prin care Consiliul Județean urma să acceseze fonduri în acest sens, nu s-au încadrat în program, am pierdut vreo trei ani și urmează să facem pe fonduri proprii", a declarat Gigel Jianu, primarul municipiului Motru.

Autorităţile locale spun că au nevoie de 1,3 milioane și mari așteptări pentru acordarea sumelor necesare pentru închiderea gropii de gunoi au de la Consiliul Județean Gorj. Conducerea județului a dat de înțeles însă că nu poate asigura sume pentru astfel de investiții. "Încercăm să găsim pârghiile legale încât să asigurăm o finanțare echitabilă pentru toate UAT-urile din Gorj și acolo unde sunt probleme reale să găsim surse de finanțare, nu numai din bugetul Consiliului Județean, cât și din bugetul național, fiind o problemă de interes național", a explicat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj. 

Comisia Europeană (CE) ar putea declanșa procedura de infringement   împotriva României dacă nu își respectă obligațiile privind închiderea depozitelor de gunoi neconforme. Oricum, CE a prelungit termenul de conformare pentru România, în 2009.

Vizualizări: 863

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: