Insolvenţa CE Hunedoara, cerută în instanţă

Complexul Energetic Hunedoara ar putea intra in insolvenţă în scurt timp, pe rolul Tribunalul Hunedoara fiind înregistrată o acţiune formulată de firma Gerom International SA, companie producătoare de utilaje miniere, în calitate de creditor.

Acţiunea e depusă pe 17 decembrie 2014, dar termenul de judecată nu a fost încă stabilit. CE Hunedoara are 7.000 de angajaţi. Potrivit reprezentanţilor Gerom, contactaţi de Hotnews, restanţele CE Hunedoara se ridică la suma de 5 milioane de lei. "Suma totală de plată la data de 5 ianuarie 2015 este de 5.681.147 RON. Aceasta sumă reprezintă contravaloarea utilajelor şi echipamentelor miniere fabricate şi livrate de către GEROM", a precizat Mihael Melczer, CEO Gerom International. Procedura insolventei ar fi demarat cu mai multe luni în urmă, însă fiind an electoral, a fost amânat momentul. Chiar noul ministru al Economiei, Andrei Gerea, a declarat în prima zi de ministru că Hunedoara ar putea intra în insolvenţă. Guvernul a intervenit prin adoptarea unor acte normative care sa permită societăţii sa mai funcţioneze si în această iarnă. Victor Ponta încearcă de fapt să evite o formă de protest din partea minerilor din Valea Jiului. Liderul sindical din Gorj, Dan Pîrvulescu, a declarat că ştie despre situaţia grea de la Hunedoara şi că va sprijini liderii din zonă, care fac parte tot din FNME. 

CE Huneodara a fost înfiinţat în acelaşi an cu CE Oltenia, 2012. CE Hunedoara cuprinde Termocentrala Mintia si Electrocentrale Paroşeni. În 2013 Hunedoara a fuzionat cu o parte din Compania Naţională a Huilei (CNH). Ca urmare, minele Petrila, Paroşeni si Uricani urmează să fie închise treptat pana in 2018, trecând în acest scop la SN Închideri Mine Valea Jiului. Activele viabile, adică minele Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan, au fost incluse in Complexul Energetic Hunedoara.  (M.M.)

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: