Invenţia unor elevi din Târgu-Jiu, sprijinită de Artego. Primăria nu se implică!

Conducerea societății Artego a acordat un ajutor financiar elevilor Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” care lucrează la confecționarea unui robot cu care vor participa într-o competiție internațională. Profesorul care îi coordonează pe acești tineri spune că ar mai avea nevoie de câteva mii de lei pentru participarea la acest concurs, dar și pentru organizarea unei competiții de informatică, în luna mai.

Un număr de 12 elevi ai Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu au creat un robot, Kory, cu care vor intra într-o competiție de robotică, ce se va desfășura în perioada 24-27 martie, la București. Este vorba de un robot creat de la zero, care va putea îndeplini anumite sarcini, atât de unul singur, cât și manevrat prin comenzi date de pe telefonul mobil.

 Ignoraţi de autorităţile locale

Pentru deplasarea în Capitală, elevii CNET au nevoie de bani, suma estimată inițial fiind de 4000 de lei. Artego a fost singurul agent economic care și-a oferit sprijinul. A acordat banii necesari pentru ca acești elevi inventivi să poată ajunge la competiție, să-și prezinte proiectul. Tinerii sunt coordonați de profesorul de informatică Mihaela Runceanu care spune că echipa ar mai avea nevoie de niște bani pentru această deplasare. „De la primărie nu am primit nimic și nici nu vreau să comentez despre asta, sunt dezamăgită. De la Artego am primit banii, au și intrat în cont. Mai avem niște promisiuni, dar nimic concret. Noi avem nevoie pentru mai multe proiecte, dacă ar fi mai mai mulți, ar fi mai bine”, a explicat profesorul Mihaela Runceanu.

 Mai au nevoie de bani

Colegiul Național „Ecaterina Teodoriu” va fi, în luna mai, gazda unui concurs interjudețean de informatică. Evenimentul se află la cea de-a V-a ediție și se intitulează RoTopCoder. Este o competiție de programare și dezvoltare web la care iau parte elevi din mai multe județe ale țării. Au fost situații în care concursul nu a fost organizat din lipsă de fonduri. Profesorul Mihaela Runceanu speră să strângă banii necesari pentru ca anul acesta să poată organiza acest concurs.

Galerie foto



Vizualizări: 7,679

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: