Iohannis, vizită confirmată la Târgu Jiu

Preşedintele Klaus Iohannis va reveni la Târgu Jiu în această toamnă. A confirmat deja prezenţa la evenimentele dedicate împlinirii a 80 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor. Ultima vizită a lui Iohannis în Gorj a fost în urmă cu doi ani.

Primarul Marcel Romanescu a explicat că preşedintele a confirmat deja că va fi prezent la Târgu Jiu. „Este confirmată, în acest moment, prezenţa preşedintelui României la acea conferinţă internaţională. Noi ne pregătim pentru acel simpozion şi sperăm că lucrurile vor decurge normal”, a transmis Romanescu.

Pe 27 octombrie se împlinesc 80 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor la Târgu Jiu. Masa Tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta Sărutului şi Coloana fără Sfârşit reprezintă un omagiu adus eroilor căzuţi pe front în timpul Primului Război Mondial. Ultima dată când a venit la Târgu Jiu, Iohannis s-a fotografiat pe unul dintre scaunele de la Masa Tăcerii, fapt ce i-a adus multe reproşuri. (M.M.)

Vizualizări: 4,942

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: