Își rezolvă singuri problema cu apa. Mihai Olaru: Captarea o să ajute, dar nu trebuie să ne oprim aici

Primăria Baia de Fier a angajat, la presiunea oamenilor și a unor membri din Consiliul Local, un expert care a realizat un studiu prin care a fost identificată o nouă sursă de apă. Astăzi, când este publicat acest articol, în Baia de Fier este apă cu țârâita, iar Aparegio facturează, fără să încerce să soluționeze problema apei. Rămân astfel pe masa discuției alte lucruri de clarificat precum oportunitatea delegării serviciului la Aparegio, lipsa apei, dar și faptul că aceasta este neconformă. Mihai Olaru, consilier local, crede că toate vor fi rezolvate pas cu pas, și cu multe insistențe, însă este încurajat de noua captare de apă din Râul Galbenu.


Captarea din Galbenu presupune o investiție de peste 100 de mii de euro, dacă este folosită stația de tratare din proximitate, însă oamenii vor ca Aparegio să plătească cheltuielile. La fel și consilierul Mihai Olaru. El spune că sunt bani prevăzuți în masterplanul Aparegio și că investiția trebuie suportată de Aparegio și Consiliul Județean Gorj. 

Pe de altă parte, consilierul declară că lucrarea este urgentă și că dacă autoritățile județene și Aparegio nu vor da bani, primăria ar trebui să continue cu fonduri din bugetul local.

Mihai Olaru a mai spus că urmează obținerea avizului de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor din București, realizarea proiectului tehnic și organizarea licitației și execuția efectivă a lucrărilor: ”Expertul a predat către primărie studiul privind noua captare subterană de apă, care va folosi drenuri direct din râul Galbenu. Este o tehnologie modernă și sigură, folosită des în Olanda. Captarea propusă prin acest studiu va oferi comunei noastre un debit mai mare decât necesarul actual, ținând cont inclusiv de creșterea numărului de locuitori și de dezvoltarea viitoare a localității. Acest demers este un răspuns la presiunea publică, la care au contribuit toți cetățenii”.  Pe lângă creșterea debitului de apă, Olaru spune că din studiu rezultă că apa va fi de o calitate foarte bună și că nu va mai fi nevoie de o clorinare atât de intensă sau chiar deloc. 


Olaru spune că locuitorii din Baia de Fier sunt atât de supărați încât le e greu să creadă că o să aibă destulă apă. Sunt revoltați și că Aparegio nu a făcut aceste demers și vor ca operatorul să plătească lucrările pentru realizarea captării. 


Mihai Olaru declară că demersul trebuie continuat, indiferent de unde vin fondurile, dar să nu se oprească aici. 

”Nu aș vrea să ne oprim, să zicem, gata avem apă și să nu mai facem nimic. Și după ce o să avem apă, odată cu această captare, tot trebuie să știm care e rețeaua, pe unde trece și care este consumul pe fiecare zonă din comună. Pentru că altfel o să ajungem din nou aici”.


Captarea din Râul Galbenu este primul pas, spune Olaru, deoarece vechea rețea de apă și cu cea nouă sunt intercalate și sunt oamenii sunt racordați haotic între cele conducte. ”Primul pas este să avem mai multă apă. Nu e rezolvarea completă cu această captare, dar se va face suplimentarea cu apa necesară. Pasul doi ar fi să se schimbe conductele din sat, să renunțăm la țevile de fontă, să nu mai treacă pe la oameni prin curte, să vedem ce reglaje hidraulice trebuie făcute și să vedem care sunt rolurile bazinelor intermediare de la Negreni și cel de deasupra Tobo. Trebuie menținute pline și de acolo să se regleze consumul de apă. Să nu mai avem conductă nouă și veche. Trebuie să simplificăm lucrurile. Expertiza spune că nu se cunosc traseele nici măcar din rețeaua nouă făcută de primărie, este necesar să clarificăm complet această problemă. Este clar că așa nu mai merge”.

Comuna Baia de Fier este într-un conflict deschis cu Aparegio, deoarece primăria a delegat rețeaua de apă către operatorul regional, fără o consultare publică. Apoi oamenii au aflat că trebuie să plătească facturi imense pentru un serviciu prestat prost: apă neconformă și insuficientă. În plus, au fost promise investiții în satele din comună și nu s-a realizat absolut nimic. 

Vizualizări: 2,497

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: