Jaf ca-n filme, cu milioane de euro și mașini incendiate

O camionetă blindată care transporta nouă milioane de euro a fost atacată vineri în oraşul francez Lyon de un grup de bărbaţi înarmaţi, potrivit ziarului regional Le Progres, citat de agenţia EFE. Hoții au fugit cu banii, după care au dat foc mașinilor cu care au părăsit locul faptei.

Jaful armat a avut loc cu puţin timp înainte de ora locală 09.00 (10.00, ora României) în apropierea gării centrale a oraşului, atunci când camioneta ieşea din incinta unei sucursale a Băncii Franţei.

Atacatorii, în număr de cinci şi puternic înarmaţi, au blocat vehiculul şi au ameninţat cu armele cele trei persoane aflate în cabină.

 

Ei au reuşit astfel să sustragă încărcătura de bani, apoi au incendiat vehiculul şi au fugit cu două autoturisme. Niciunul dintre angajații care păzeau încărcătura nu a fost rănit.

După câteva ore, poliţia a găsit mașinile cu care au fugit hoții calcinate, într-o zonă din afara oraşului. Investigaţia este în desfăşurare.

Vizualizări: 3,280

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: