Jaf de 60 de milioane de euro!

Eugen Davidoiu, director general al SNLO până acum câteva zile, a cesiunat la finele anului trecut toate creanţele Socităţii Naţionale a Lignitului Oltenia unei firme de apartament din Bucureşti. Sereleul, despre care se spune că este controlat de foşti securişti din „garda veche“, a fost înfiinţat în luna mai a anului trecut, în octombrie 2008 a primit pe tavă afacerea de zeci de milioane de euro, iar în noiembrie a fost... radiat din Registrul Comerţului. În aceeaşi lună, SC Best Recuperare Creanţe SRL este reînfiinţată, într-un alt „apartament“, de această dată din Alexandria, judeţul Teleorman.

Au trecut doar câteva zile de la eliberarea lui Eugen Davidoiu din funcţia de director general al SNLO. Proporţiile dezastrului lăsat de acesta în urmă sunt mult mai mari decât se intuia. Iar afacerile făcute pe spinarea şi răspunderea lui Davidoiu de securiştii cu care se laudă că l-au susţinut în funcţie sunt şi acestea peste aşteptări.

PRIMUL MARE ŞOC al noii conduceri instalate la începutul acestei săptămâni la şefia SNLO este acela că societatea nu mai are nicio creanţă de recuperat de la rău-platnici. Public, se ştia că SNLO are de recuperat în jur de 3500-4000 de miliarde de lei vechi de la societăţi precum RAAN Dr. Tr. Severin, CET Arad, CET Braşov, CET Govora, Halânga etc. Nu mai departe de ieri, PSD Gorj a dat un comunicat de presă prin care solitica Ministerului Economiei să se implice pentru a ajuta SNLO să-şi recupereze creanţele.

STUPOARE! În luna octombrie 2008, Eugen Davidoiu, în calitate de director general, şi Stana Micu Pînişoară, director financiar-contabil, a semnat cu SC Best Recuperare Creanţe SRL un contract de cesiune a creanţelor. La prima vedere, SNLO nu pierde nimic prin semnarea acestui contract, deoarece SC Best Recuperare Creanţe, în calitate de cesionar al creanţei, se angajează să plătească Societăţii Lignitului întreaga sumă cesionată, urmând ca toate cheltuielile de executare silită să le suporte societăţile rău-platnice. În realitate, Davidoiu a girat unul dintre cele mai mari jafuri din istoria ţării.

PENTRU EXEMPLIFICARE, să luăm cazul creanţei pe care SNLO o are de recuperat de la CET Braşov. Astfel, potrivit executorului judecătoresc, la data de 24 decembrie 2008, creanţa actualizată asupra CET Braşov era de 72,2 miliarde de lei vechi. Pentru recuperarea acestei sume, CET Braşov a fost informată că se mai percep următoarele: 8,6 de miliarde de lei vechi reprezentând onorariu expert, 28 de miliarde de lei vechi reprezentând onorariu avacat, 860 de milioane de lei vechi reprezentând onorariu executare silită, 3,7 milioane de lei cheltuieli de executare silită şi 2,8 milioane de lei cheltuieli de Carte Funciară. În concluzie, la datoria de 72 de miliarde de lei a CET Braşov s-au adăugat din condei încă 37 de miliarde.

JAFUL nu este numai asupra CET Braşov, ci şi asupra SNLO, deoarece SC Best Recuperare Creanţe SRL bagă trei sferturi din creanţele recuperate în buzunarele avocaţilor, experţilor şi judecătorilor, aruncând doar câteva frimituri la SNLO. In plus, falimenteaza aproape toti clientii SNLO, care nu va mai avea cui sa vanda carbune pe viitor.

SCENARIUL e simplu. Recuperatorii execută silit cât pot, bagă banii în buzunarele avocaţilor ale căror nume încă nu le cunoaştem, după care vor dispărea undeva în neant. Vor lăsa în urmă aproape toţi clienţii SNLO secătuiţi, iar Societatea Lignitului nici nu va recupera creanţele, dar nici nu va mai avea clienţi. Marin Condescu, liderul sindical al minerilor din SNLO, spune că în total afacerea recuperatorilor este de circa 60 de milioane de euro.

Firma recuperatoare, nou înfiinţată şi deja radiată!!

SC Best Recuperare Creanţe SRL a fost înfiinţată în luna mai 2008. În octombrie cesionează creanţele SNLO, iar în noiembie este radiată de la Registrul Comerţului Bucureşti. În aceeaşi lună este reînfiinţată la Alexandria, judeţul Teleorman.

Davidoiu se baza pe susţinerea securiştilor

Eugen Davidoiu era foarte sigur la finele anului trecut că nu va fi schimbat din funcţie cel puţin câteva luni, făcând inclusiv declaraţii de presă în acest sens. De doar câteva luni aveau nevoie băieţii deştepţi din spatele lui Davidoiu penru a recupera cele câteva zeci de milioane de euro. Surse credibile susţin că inclusiv Radu Timofte, fost şef al SRI, a intervenit pentru păstrarea în funcţie a lui Davidoiu.

Condescu: „Păcat că politicienii întreţin scandalul în jurul SNLO“

Marin Condescu, preşedintele Uniunii Sindicale a Minierilor din Oltenia, a declarat aseară la postul de televiziune Gorj TV că politicienii şi presa ar trebui să fie mai atenţi atunci când se lasă atraşi în scandalurile din jurul SNLO. „Cu siguranţă, cei care au gândit această afacere au nevoie de scandal, pentru a nu lăsa noua conducere să lucreze în linişte şi să găsească soluţii pentru stoparea acestui jaf. Pentru atâţia bani, unii ar face moarte de om, dar să întreţină un scandal în presă... Este păcat că politicienii gorjeni se lasă atraşi în astfel de jocuri. Eu mă aşteptam să fie mai interesaţi de situaţia SNLO, care este extrem de gravă“, a spus Condescu. Liderul sindical nu înţelege de ce liderii şi parlamentarii PSD spun acum că nu au ştiut că Daniel Burlan va fi pus director general al SNLO, câtă vreme cu toţii şi-au dat acordul, verbal, în acest sens.

Galerie foto




Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: