Licitaţia pentru drumul Bengeşti-Sebeş, sub lupa DNA

Mult trâmbiţata lucrare de modernizare a drumului care va uni Gorjul cu Alba peste munţi a început toamna aceasta cu turnarea primilor kilometri de asfalt, dar şi cu prima anchetă pe care procurorii anticorupţie o fac la investiţia respectivă, în joc fiind vorba de 360 de milioane de euro. Direcţia Naţională Anticorupţie verifică modul în care firma de construcţii Romstrade SRL Adunaţii Copăceni a câştigat licitaţia pentru modernizarea drumului dintre Bengeşti şi Sebeş, firma cu pricina având patronul bun prieten cu ministrul transporturilor Ludovic Orban.

Surse din rândul DNA au făcut cunoscut că procurorii anticorupţie au solicitat toate documentele care au legătură cu licitaţia respectivă după ce corectitudinea procedurilor a fost pusă sub semnul întrebării în unele discuţii „serioase” purtate de anchetatori cu „diferite persoane”. DNA a ridicat actele de la firma de construcţii şi le-au trimis la Biroul Teritorial Târgu Jiu, procurorii anticorupţie gorjeni fiind cei care vor face verificările preliminare în acest caz.

Licitaţia aflată în vizorul acestora a fost adjudecată de firma amintită pentru suma de circa 360 de milioane de euro, bani cu care vor fi modernizaţi aproximativ 150 de km de drum în zona montană care va reuni staţiunea Rânca din judeţul Gorj cu oraşul Sebeş din Alba. Şoseaua respectivă va purta numele de Transcarpatica şi va fi realizată la o altitudine mai mare decât cea a Transfăgărăşanului, după cum reiese din datele tehnice ale proiectului.

Două milioane de euro kilometrul de asfalt

Licitaţia în cauză s-a desfăşurat în cursul verii la Ministerul Transporturilor, felul în care firma Romstrade şi-a adjudecat lucrările fiind criticat şi pus sub semnul întrebării de fostul ministru al transporturilor, Radu Berceanu. Acesta a anunţat la începutul toamnei că va depune inclusiv o plângere penală la DNA întrucât a considerat că preţul de 360 de milioane de euro, adică peste 2 milioane de euro pentru un kilometru de drum, este mult prea ridicat. Berceanu a menţionat atunci şi că ministrul Ludovic Orban este în relaţii de prietenie cu patronii Romstrade.

Ministrul a avut la dispoziţie din partea firmei inclusiv un Jeep Grand Cheroke cu care a fost implicat într-un accident rutier. În plus, Romstrade a primit de la Orban o lucrare licitată cu 17 milioane de euro pentru modernizarea pistei la aeroportul Băneasa, preţul final al „investiţiei” ajungând la 64 de milioane de euro, după cum spunea acelaşi Berceanu.

Lucrările la drumul Bengeşti-Sebeş au devenit însă subiect de laudă în campania electorală din Gorj, unde liderul filialei judeţene a PNL, Dan Ilie Morega, şi deputatul Pantelimon Manta au declarat de mai multe ori în ultima vreme că şoseaua în cauză reprezintă cea mai mare investiţie în infrastructură făcută în zonă după Revoluţie. Deputatul Manta a menţionat că el a avut iniţiativa realizării drumului respectivă în anul 2005, fiind susţinut în demersurile sale şi de foştii miniştri ai transporturilor Gheorghe Dobre şi Radu Berceanu.

„Drumul lui Manta”, cum i s-ar mai putea spune şoselei, dacă tot l-am descoperit pe cel care a conceput-o cu vreo câţiva ani în urmă, are aşadar parte de primele belele, iar acestea nu sunt singurele. Firma de construcţii a început deja lucrările pe porţiunea de drum Bengeşti –Novaci şi în zona staţiunii Rânca, fiind amendată de Serviciul Poliţiei Rutiere Gorj pentru că a deviat traficul rutier pentru a turna asfalt fără să aibă avizul Poliţiei. Romstrade a fost sancţionată cu 10.800 lei.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: