Judecată de durată în procesul vicelui de la Peştişani

Scandalul în care viceprimarul Nicolae Nicolcioiu a fost bătut în toamna anului 2009 de un pompier din Peştişani a devenit dosar penal, unul în care finalul este departe de a fi cunoscut, deşi, procedural, acum urmează să fie pronunţată cea de-a doua sentinţă.

Presupusul agresor a scăpat fără condamnare, vicele schimbându-şi din declaraţiile făcute iniţial, un viciu de procedură riscând însă să ducă procesul aproape de momentul de început al acestuia, ceea ce presupune alte luni pierdute pe la instanţă.

Incidentul în cauză a avut loc în timpul unor precipitaţii abundente produse în urmă cu aproape un an şi jumătate, Nicolcioiu mergând atunci pentru a vedea dacă apele revărsate ale râului Bistricioara pot fi regularizate pentru a se preveni eventuale inundaţii.

Viceprimarul şi un paznic din localitate au ajuns însă la spital, cu răni nu foarte grave, după ce, separat, fiecare a primit câte un cap sau pumn în figură de la Aurelian Cărnuţă, un pompier aflat în timpul liber, furios însă pe cei doi bărbaţi.

La prima instanţă acesta a fost achitat pe motiv că fapta în sine există, însă nu există pericolul social, el fiind acuzat de ultraj.

Avocatul pompierului este fostul deputat Pantelimon Manta, care ieri, la Tribunalul Gorj, a pledat pentru nevinovăţia clientului său. Manta a precizat că Nicolcioiu nu avea ca sarcină de serviciu la acel moment regularizarea Bistricioarei, sarcină care revine celor de la Apele Române. Ca atare, vicele nu avea ce să caute pe malul apei şi nici în calea pumnului pompierului, Cărnuţă declarând şi el ieri că, de fapt, a căzut peste Nicolcioiu şi aşa s-ar fi produs leziunile care au necesitat transportarea acestuia la spital.

Parchetul este cel care a făcut recurs în acest caz, deşi între cele două părţi a intervenit o împăcare care să nu îl lase şomer pe pompierul nervos. Dosarul ar putea fi însă rejudecat pentru că există unele greşeli în redactarea încheierii de amânare a pronunţării de la Judecătoria Târgu Jiu.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: