Judecătorul Crevon își face campanie în Ardeal!

Singurul judecător din Gorj care aspiră la un post de conducere în viitorul Consiliu Superior al Magistraturii și-a început campania electorală.

Mădălina Elena Vladu Crevon a fost zilele trecute în diverse orașe din Ardeal, postările sale de pe contul de Facebook arătând că magistratul gorjean a avut într-un interval scurt de timp deplasări mari și întâlniri cu colegi din diverse orașe, la finalul discuțiilor ea încărcându-se nu doar cu problemele colegilor, ci și cu energia pe care speră să o ducă în viitorul CSM. „Eiii, și astăzi variațiuni pe aceeași temă cu o distribuție de asemenea de excepție în Cluj Napoca și Tg.Mureș, două din orașele mele de suflet! Prind din ce în ce mai multă forță când văd cât de mulți suntem și cât de bine putem să ne sincronizăm. Problemele noastre comune sunt acute, așteptările, maxime. Aflu aspecte interesante despre oameni și lucruri. Este mare nevoie de o transformare care să vină în primul rând din interior, pentru că avem toate cărțile în mână. Mă temeam că ar putea să nu existe coeziune, însă am realizat repede că lucrurile nu stau deloc așa, dimpotrivă! Și am mai realizat că inima Ardealului pulsează la unison cu inima întregii țări, ceea ce îmi dă aripi să sper că putem schimba lucruri!Totul depinde numai de noi! Să avem curajul de a spune NU...să avem tăria de a spune DA!”, arată Mădălina Crevon într-una din postările prin care își ține la curent colegii și susținătorii despre deplasările pe care le face în această perioadă prin țară.

Vizualizări: 407

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: