Nou protest la Tribunal. Grefierii sunt nemulțumiți!

Grefierii din toată regiunea Olteniei se pregătesc de proteste. Oamenii sunt nemulțumiți de salarizare și, la fel ca judecătorii, de condițiile și de volumul de muncă. Ștefan Mihai, liderul Sindicatului Justiția Oltenia, a declarat vineri că, începând cu 7 octombrie, protestul va lua o cale mai radicală.

Nu numai judecătorii sunt nemulțumiți de starea în care a ajuns justiția românească. Și grefierii instanțelor de judecată dezaprobă salarizarea și condițiile de muncă. Oamenii spun că, deși se zice că sunt privilegiați, ei nu beneficiază nici de cele mai mici avantaje. ”Toată lumea sare cu gura că noi avem privilegii, avantaje și nu este deloc adevărat. Noi nu avem bonuri de masă, nu avem tichete de vacanță, nu avem decontări de transport în străinătate pe vacanță, sunt incompatibilități ale legii 566/2004 pentru grefieri, cât și ]n codul de procedură civilă, noi nu putem să prestăm altă activitate decât cea de la locul de muncă, cea profesională și din învățământul superior”, a spus Ștefan Mihai, lider de sindicat.
Din județul Gorj, peste o sută de grefieri de la Tribunalul Gorj și cele patru judecătorii sunt afiliați sindicatului condus de Ștefan Mihai. Sindicalistul spune că s-a luat în calcul organizarea unui miting la Ministerul Justiției pe 7 octombrie. ”Nemulțumirile sunt determinate de lipsa personalului, este personal insuficient, școlarizarea este insuficientă la Școala Națională de Grefieri, dorim școlarizarea mai multor cursanți care să fie calificați după absolvire, normarea muncii, crearea unor spații adecvate, sunt judecătorii și chiar tribunale unde nu sunt spații suficiente de lucru, să se creeze o instituție care să se ocupe de grefieri, gen Ordinul Grefierilor, așa cum este CSM la judecători și la procurori, așa să fie și la grefieri. S-a lucrat șase ani la un statut și în urmă cu câteva luni a fost respins de Senatul României”, a mai spus Ștefan Mihai, liderul Sindicatului Justiția Oltenia.

Vizualizări: 676

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: