L-a lovit cu mașina în Târgul Auto

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Jiu au fost sesizați ieri prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier în localitate.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism în incinta unui târg auto din localitate, la efectuarea manevrei de mers înapoi, a călcat cu roata pe piciorul unui bărbat, în vârstă de 47 de ani, care se afla în timpul programului de serviciu.

Conducătorul auto a modificat locul accidentului, prin mutarea autoturismului din zona de impact.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea bărbatului de 47 de ani, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto deținea permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, modificarea locului accidentului și accident de muncă.

Vizualizări: 852

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: