Lădaru ia în calcul demisia

Preşedintele ALDE Târgu Jiu, Eduard Lădaru, nu a fost invitat la prima şedinţă a noului Birou Politic Judeţean al ALDE Gorj, din care nu mai face parte. Lădaru pare că ia în calcul posibilitatea de a pleca de la conducerea filialei Târgu Jiu. „Vedem în viitorul apropiat dacă rămân sau nu la conducerea ALDE Târgu Jiu. Pot să fiu schimbat, pot să îmi dau demisia. De ce să nu iau în calcul varianta, oamenii sunt vremelnici în funcţie”, a spus Lădaru la Radio Infinit. Acesta nu exclude nici posibilitatea de a face politică la alt partid. „Atâta timp cât voi fi membru ALDE, mă voi implica în viaţa acestui partid. Când nu voi mai fi, o să mă implic probabil în viaţa altui partid”, a mai spus Lădaru. „Nu are rost să intrăm în detalii, lucrurile se vor tranşa în viitorul apropiat într-un fel sau în altul”, a concluzionat acesta. (A.A.)

Vizualizări: 800

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: