Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la redactia@pandurul.ro până la data de 25 ianuarie 2025.

(închide)

Lasconi a înțeles că nu ea contează și îndeamnă la calm

Elena Lasconi a atacat dur în primă fază decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, dar într-un final a înțeles că nu este vorba despre ea, ci despre riscul în care ar fi fost aruncată țara.

“Am înțeles foarte clar că nu este vorba despre mine, ci despre lupta extrem de importantă pe care trebuie să o dăm ca să nu reintrăm în sfera de influență a rușilor”, a spus Lasconi într-un mesaj postat duminică pe pagina de socializare.

Candidatul ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale a făcut un apel la calm. “Indiferent ce ne vor aduce următoarele zile, eu cred că este extrem de important să rămânem calmi într-un moment tensionat. Să rămânem calmi și să cerem răspunsuri de la cei care au obligația să le prezinte public. Să nu uităm că am ajuns aici și pentru că organismele statului responsabile cu menținerea ordinii și cu respectarea legii in România nu și-au făcut datoria la timp”, a mai transmis Elena Lasconi.

Și apelul a fost repetat în postare: “Îndemnul meu în aceste zile tulburi este la calm și gândire limpede. Vom trece împreună prin toate, învățând din aceste lecții. Nu ura, nu nervii, nu strigătul ne vor duce într-o poziție mai bună, ci calmul, discuțiile coerente și o bună strategie puternică pentru viitor. Îmi doresc o Românie puternică în Europa și știu că așa va fi dacă suntem uniți!”, a mai transmis Lasconi.

Vizualizări: 1,180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: