Le-a prezentat polițiștilor de la Rutieră un permis fals

Polițiștii gorjeni i-au deschis dosar penal unui bărbat din Câlnic după ce l-au tras pe dreapta. Oamenii legii au constatat că acesta conducea deși avea permisul anulat. El a fost oprit în trafic pe Drumul Național 67 și le-a arătat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoritățile din Ucraina. După ce l-au verificat, polițiștii au constatat că documentul era fals.

"Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, au identificat în trafic un bărbat, de 49 de ani, din comuna Câlnic, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Câlnic, având permisul de conducere anulat. La solicitarea polițiștilor, persoana în cauză a prezentat pentru control un permis de conducere eliberat de autoritățile ucrainiene, document despre care s-a stabilit că este fals", a transmis IPJ Gorj.

Bărbatul este cercetat acum pentru mai multe infracțiuni. "În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are permisul de conducere anulat, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals", a mai notat Poliția într-un comunicat de presă.

Vizualizări: 1,903

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: