Liceele din Târgu Jiu unde nu se-nvaţă carte

Ion Ișfan le-a pus gând rău liceelor cu profil tehnologic din judeţul Gorj. Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj a anunţat că va face analize și va lua măsuri acolo unde rata de promovabilitate a examenului de Bacalaureat este foarte mică sau chiar zero.

În acest an, promovabilitatea, în Gorj, a fost de 62,42%, după rezolvarea contestaţiilor. Liceele cu profil tehnologic au înregistrat cele mai slabe rezultate la examenul de Bacalaureat, iar ISJ Gorj anunţă analize. „Am insistat pe liceele tehnologice începând cu modul în care se efectuează cursurile. Acest lucru se reflectă în numărul de candidaţi care promovează examenul. Vom avea o discuţie foarte serioasă în perioada următoare. Trebuie să vedem cine e de vină”, a fost semnalul lui Ion Ișfan.

Două licee din Gorj nu au avut niciun candidat care să ia note de trecere, însă nici restul şcolilor tehnologice nu se pot mândri cu rezultate prea bune. Sunt școli cu acest profil din Târgu Jiu unde nu au promovat nici 10% din candidaţii înscrişi la examen. „La Stoina și Turburea avem zero promovabilitate. Cred că se face rabat de la calitate. La Evaluarea Naţională, la LPS (n.r. Liceul cu Program Sportiv Târgu Jiu) sunt opt copii care au note între 1 și 2. Am pus o întrebare și am primit un răspund ciudat. Nu se poate face rabat de la calitate. Am văzut că şi la Bac sunt sub 50% și nu e normal. Vom face o analiză și vom vedea ce măsuri se impun la fiecare unitate de învăţământ”, a mai transmis inspectorul general al ISJ Gorj la un post de televiziune.

Liceu din Târgu Jiu, cu un singur promovat

Sunt școli în Târgu Jiu care au avut rezultate extrem de slabe la bacalaureat. La Colegiul Tehnologic din Bîrsești, au promovat doar 5 liceeni din cei 49 înscriși; la Colegiul „Ion Mincu” din Târgu Jiu au promovat 4 din 44; la Colegiul Auto „Traian Vuia” a promovat un singur elev din cei 25 de candidaţi, acesta având media 6.15; la Colegiul Auto „Henri Coandă” au reușit să treacă Bac-ul 9 liceeni din cei 69 înscriși la examen; la Colegiul Tehnic Nr. 2, au obținut medie de trecere 15 din 78 de candidați; iar la Liceul Energetic au trecut 18 din 106.

La Liceul cu Program Sportiv nu au promovat nici jumătate din candidați. Vorbim de 48 de candidaţi care au trecut examenul din cei 114 înscriși să susțină Bac-ul. 

Vizualizări: 6,407

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: