Horoscop

Berbec

Astăzi ar fi bine să nu vă asumaţi riscuri. Este posibil să resimţiţi o stare de nervozitate care vă poate face să reacţionaţi şi mai impulsiv decât vă stă în fire. Vă sfătuim să evitaţi să conduceţi maşina, pentru că sunteţi predispus la neatenţie şi puteţi provoca un accident de circulaţie. În relaţiile cu cei dragi este recomandat să evitaţi discutarea subiectelor controversate, fiindcă se poate ajunge uşor la ceartă.

Taur

Este posibil să vă simţiţi copleşit de mulţimea de lucrări şi probleme nerezolvate care s-au acumulat în ultima vreme. Acordaţi prioritate problemelor care sunt mai uşor de rezolvat, fiindcă sunteţi predispus la dificultăţi de concentrare. Din acelaşi motiv, sunt contraindicate speculaţiile de orice fel. În partea a doua a zilei este posibil să aveţi o întâlnire plăcută cu persoane apropiate.

Gemeni

Azi aţi face bine să vă limitaţi la activităţi de rutină şi să vă găsiţi timp pentru relaxare şi odihnă. Sunt contraindicate călătoriile lungi şi vizitele prelungite. Din cauza contextului astral tensionat aveţi tendinţa să deveniţi irascibil şi riscaţi să provocaţi o ceartă. În a doua parte a zilei, o persoană apropiată v-ar putea propune o afacere.

Rac

În prima parte a zilei, este posibil să fiţi indispus din cauza unei veşti neplăcute din partea superiorului ierarhic. Pare să fie vorba despre o decizie nejustificat de aspră, care vă nedreptăţeşte. Nu încercaţi să vă faceţi dreptate azi, pentru că riscaţi să agravaţi situaţia. Ar fi bine să vă sfătuiţi cu partenerul de viaţă şi cu un coleg mai în vârstă.

Leu

În plan profesional, este posibil să fiţi nevoit să munciţi peste program. Se pare că vă atrage ideea unor realizări deosebite. Un coleg de serviciu ar putea fi invidios pe succesul dumneavoastră şi nu este exclus să încerce să vă implice într-un scandal. S-ar putea ca partenerul de viaţă să vă reproşeze că dedicaţi prea mult timp serviciului şi neglijaţi familia.

Fecioară

Azi nu sunt recomandate călătoriile lungi. Este posibil să fiţi supărat pe o persoană apropiată care nu şi-a respectat o promisiune de natură financiară. Vă sfătuim să nu luaţi nici o decizie importantă azi. În partea a doua a zilei vă sfătuim să fiţi atent şi prudent, pentru că există o predispoziţie către mici probleme de sănătate.

Balanţă

Este recomandabil să evitaţi discuţiile serioase despre afaceri, pentru că este posibil să aveţi dificultăţi de concentrare şi riscaţi să luaţi decizii cu efecte neplăcute pe termen lung. Din cauza contextului astral dificil al zilei, creşte riscul să fiţi implicat într-un accident de circulaţie. În schimb, este o zi favorabilă relaţiilor cu cei dragi.

Scorpion

Preferabil ar fi să evitaţi întâlnirile cu prietenii şi să dedicaţi mai mult timp activităţilor casnice şi relaţiei cu partenerul de viaţă. Nu este o zi bună pentru a lua decizii importante în plan financiar. Este recomandabil să vă consultaţi cu familia şi să nu vă bazaţi pe o sursă nesigură de venituri.

Săgetător

Este posibil să vă preocupe o problemă financiară şi să vă gândiţi să faceţi un împrumut. Azi nu este indicat să luaţi o decizie în acest sens. În schimb, vă puteţi consulta cu partenerul de viaţă, care v-ar putea ajuta să găsiţi o soluţie nesperat de bună. Păstraţi-vă calmul! Sunteţi predispus la probleme de sănătate care se pot dovedi foarte neplăcute.

Capricorn

Aveţi tendinţa să munciţi fără pauze şi să ignoraţi oboseala acumulată în timp. Ar trebui să vă relaxaţi şi să petreceţi mai mult timp împreună cu cei dragi. În partea a doua a zilei s-ar putea să vă preocupe o problemă financiară. Se pare că vă faceţi griji nejustificat de mari, iar dificultăţile se vor dovedi de scurtă durată sau uşor de rezolvat.

Vărsător

Este posibil să nu vă simţiţi în formă şi să fiţi indispus fără un motiv clar. Este efectul contextului astral al zilei. Dacă vă stăpâniţi nervozitatea şi nu luaţi decizii sub impulsul momentului, puteţi depăşi cu bine această zi relativ dificilă. Nu sunt recomandate întâlnirile cu prietenii sau cu rudele.

Peşti

În prima parte a zilei este posibil să primiţi o veste neplăcută, care vă obligă să vă schimbaţi programul. Se pare că va trebui să plecaţi la drum împreună cu partenerul de viaţă. Evitaţi discuţiile în contradictoriu, chiar dacă sunteţi sigur că aveţi dreptate! Nu întotdeauna persoanele cu care staţi de vorbă pot înţelege.

Vizualizări: 1,382

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: