Liga lui Condescu, o nouă asociatie de fotbal

Preşedintele echipei Pandurii Tg. Jiu, Marin Condescu, a declarat joi că LPF şi FRF funcţionează în ilegalitate pentru că statutele lor nu au fost aprobate de Tribunalul Bucureşti şi, tocmai de aceea, vrea să înfiinţeze o nouă asociaţie fotbalistică pe care să o afilieze la FIFA şi UEFA.

"Duminică vom avea o întâlnire cu cei 7.500 de abonaţi şi acţionari ai echipei Pandurii, iar luni vom convoca reprezentanţii tuturor echipelor care activează în ramura mineritului şi vom cere înfiinţarea unei noi structuri fotbalistice. Marţi vom retrage formaţiile doritoare din eşaloanele în care activează şi pot să spun că putem face acest lucru, pentru că legea sportului nu prevede că trebuie să existe doar o singură structură gen FRF. Miercuri vom depune dosarul la Tribunalul Bucureşti, apoi ne vom adresa FIFA şi UEFA şi vom cere legalizarea şi afilierea acestei noi federaţii", a spus Condescu, după ce Pandurii Tg. Jiu nu a fost programată în etapa a 8-a a Ligii I, din cauza datoriei de 1 milion de euro pe care o are faţă de clubul Dinamo, în urma cazului Ilie Iordache.

Oficialul gorjenilor a explicat apoi ce l-a făcut să recurgă la această măsură, precizând că FRF şi LPF funcţionează în afara legii şi de aceea vrea să înfiinţeze un nou campionat: "Până la afilierea la FIFA şi UEFA vom şi ajuta financiar echipele care vin alături de noi. Decât să dăm acel milion de euro lui Dinamo, mai bine finanţăm campionatul. Nu va fi numai o competiţie a echipelor din minerit, poate să vină orice formaţie. FRF şi LPF sunt în afara legii, pentru că noile statute nu au fost aprobate. Ei funcţionează după cele din 2008, deci deciziile luate de comisii nu au nicio valoare. Am luat de bune aceste decizii şi ne-am adresat la TAS, dar nu s-a ţinut cont de asta. E criză şi unii cred că o să ne fure un milion de euro, dar nu va fi aşa".

Acesta a adăugat că a semnalat Ministerului Tineretului şi Sportului neregulile din fotbalul românesc, iar acum aşteaptă rezolvarea acestei situaţii: "Am cerut MTS ca LPF şi FRF să intre în legalitate, pentru că nu este în regulă ce se întâmplă acolo. Răspunsul ar trebui să vină în 30 de zile, dar se poate şi mai repede. Dacă cele două organisme nu vor intra nici aşa în legalitate, atunci vom depune plângeri penale împotriva tuturor celor pe care îi considerăm vinovaţi".

Marin Condescu a menţionat însă că există un lucru care l-ar putea face să se răzgândească în demersurile sale: "FRF şi LPF nu funcţionează în legalitate, dar dacă aceste comisii din cadrul LPF vor fi desfiinţate până la aprobarea noului statut de către tribunal aş putea să mă întorc din drum. Din câte ştiu eu, noul statut va fi judecat la tribunal la data de 2 noiembrie".

Vizualizări: 76

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: