Mai multe școli și grădinițe din Gorj, reorganizate prin comasare

Mai multe școli și grădinițe din județul Gorj au intrat într-un amplu proces de reorganizare impus de Ministerul Educației. Deși inițial pe lista Inspectoratului Școlar Județean Gorj se aflau 12 unități de învățământ din Târgu Jiu, Motru și Rovinari, unele dintre ele au reușit să evite comasarea, în timp ce altele au fost absorbite de instituții mai mari.
Ședința Consiliului de Administrație a IȘJ Gorj, organizată luni după-amiază, a fost decisivă pentru viitorul acestor instituții.
Vizate au fost în special școlile și grădinițele cu mai puțin de 500 de elevi sau preșcolari, în contextul unei strategii naționale de eficientizare a rețelei școlare.
În Motru, reorganizarea s-a făcut prin dialog între directorii unităților și autoritățile locale. Școala Gimnazială nr. 2 a fost absorbită de Colegiul Național „George Coșbuc”, iar Grădinița nr. 7 a fost trecută sub administrarea Grădiniței cu program prelungit.
La Rovinari, procesul a fost similar: Școala Gimnazială nr. 3 a fuzionat prin absorbție cu Liceul „Gheorghe Tătărăscu”.
Târgu Jiu a fost epicentrul tensiunilor, unde unele unități au reușit, în mod surprinzător, să rămână independente. Liceul Auto „Traian Vuia”, Școala Gimnazială nr. 7 și Grădinița nr. 17 au evitat comasarea, în ciuda poziției vulnerabile în care se aflau.
În schimb, Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” a fost integrată în Liceul cu Program Sportiv, iar Școala Gimnazială nr. 2 a fost comasată cu Colegiul Tehnic „Gheorghe Magheru”.
Vizualizări: 821
Distribuie Trimite pe WhatsApp