Maraton cultural-artistic pentru Şcoala Populară de Artă

Program extrem de încărcat pentru Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu. Instituţia participă în calitate de invitat şi co-organizator la mai multe evenimente culturale din judeţ. Astfel, maratonul evenimentelor culturale începe la Polovragi, unde Şcoala Populară de Artă participă la Nedeie şi în aceeaşi zi vor susţine spectacol şi la Stejari. „În data de 20 iulie avem o prezenţă la Nedeia de la Polovragi unde vom participa cu formaţia de dansuri «Juniorii Doinei Gorjului», iar în aceeaşi zi, după-amiază, vom participa la Festivalul «Stejarul din Răscruce» de la Stejari, o manifestare care reuneşte cei mai buni solişti vocali şi instrumentişti de pe Valea Amaradiei”, a declarat Alexandru Bratu, directorul Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu.

Pe 27 iulie, Şcoala Populară de Artă va participa la Festivalul de la Drăgoteşti, „Cântecul Văilor”, festival care reuneşte formaţii de dansuri şi de instrumentişti din zona Drăgoteştiului, iar în 30 iulie 2017, Ansamblul Folcloric „Maria Lătăreţu” va participa la Festivalul „Iustina Băluţeanu” de la Bustuchin, festival care reuneşte atât interpreţi vocali, cât şi instrumentişti dar şi formaţii de dansuri de pe Valea Amaradiei.

Vizualizări: 627

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: