Marciuc cere o întâlnire cu supraveghetorii. Pe 9 decembrie!

Adrian Marciuc, lider al Federației Univers, a făcut un apel la acționarii CE Oltenia. Acesta le cere membrilor Adunării Generale a Acționarilor (AGA) să se întrunească de urgență pentru a aviza rectificarea bugetului companie. "Fondul de salarii trebuie reîntregit urgent", a spus Marciuc, explicând că în situația în care acea rectificare nu va fi făcută cât mai repede salariații s-ar putea alege cu lefurile diminuate. Totodată, cere o întrevedere cu supraveghetorii de la care vrea să afle dacă Directoratul va fi mutat sau nu la București, având informații că asta este dorința șefilor CE Oltenia de la nivel înalt.

Mai mult, sindicalistul cere o întrevedere cu membrii Consiliului de Supraveghere, care vor avea şedinţă vineri, 9 decembrie, la Târgu Jiu. Marciuc spune că vrea niște clarificări de la supraveghetori. "Suntem cu ochii pe ei și privind crearea structurii centrale care se vrea să se facă. S-a discutat treaba asta, avem informații, despre desființarea diviziilor și crearea unui Directorat care să fie la București. Noi solicităm Consiliului de Supraveghere să ne întâlnim vineri, că tot au ședință, privind rectificarea fondului și să răspundă la zvonurile privind înfiinţarea acelei structuri la București.
Liderul Federației Univers a spus că sindicatele vor lua atitudine dacă supraveghetorii nu vor veni cu clarificările pe care le-au cerut.

Rectificarea, încă o problemă
Rectificarea bugetului CE Oltenia pe anul 2016 va fi luată în discuţie de acţionarii CE Oltenia în şedinţa planificată pentru data de 12 decembrie. Această rectificare este necesară pentru că pe bugetul inițial erau prinse 2000 de disponibilizări anul acesta, dar au fost făcute numai 802. Sindicalistul Adrian Marciuc este de părere că rectificarea ar putea fi tardivă dacă va fi aprobată abia în 12 decembrie, asta pentru că mai apoi va trebui dată și o hotărâre de Guvern în acest sens. Marciuc spune că în situația în care lucrurile vor decurge după acest calendar salariații vor fi afectați. Drept urmare le cere acționarilor să avizeze rectificarea bugetului mai devreme. "Trebuie neapărat reîntregit fondul de salarii. Trebuie făcută o AGA extraordinară. Ședința e pe 12, alegerile sunt pe 11. Ședință de Guvern mai este miercuri din câte am înțeles. Ar trebui acum să se întrunească. Nu mai este timp fizic, de aceea spun că e pericol să nu ne întregească fondul de salarii. Dacă nu se va întâmpla asta, există pericolul de diminuare a salariilor ce ar putea avea influenţă și în 2017. Neapărat să facă ceva", a declarat Adrian Marciuc, prim-vicepreşedintele Federației Univers.

Vizualizări: 2,270

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: