Maria Băndoiu revine pe scenă! Cum arată acum!

Interpreta de muzică populară Maria Beatrice Băndoiu a revenit pe scenă, după luni de zile în care a luptat pentru a-şi recăpăta aspectul fizic. Maria a fost atacată de un câine, într-un parc din Bucureşti, iar rănile au fost devastatoare. A avut nevoie de mai multe intervenţii chirurgicale, fiind posibilă inclusiv pierderea vocii.

 Gorjeanca Maria Beatrice Băndoiu, absolventă de Conservator, o tânără extrem de talentată şi câştigătoare a mai multor premii, a revenit pe scenă după multe luni de calvar. La vremea respectivă, Maria a vorbit despre drama prin care trece la emisiunea Iulianei Tudor, O dată-n viață, difuzată de TVR. A povestit că nenorocirea s-a petrecut într-un parc din București. Maria era pe o bancă, un câine s-a apropiat de ea, un Golden Retriver, ea i-a întins o bucată dintr-un covrig, moment în care animalul s-a repezit și a mușcat-o de față. Între timp a suferit mai multe intervenţii hirurgicale la nas şi gură.

Recent, Maria a postat pe Facebook fotografii de la diverse evenimente la care a fost invitată şi a participat. Într-o fotografie ea apare cu Georgeta Tila, o interpretă din familie de lăutari. „Si da, încă nu sunt in forma maxima, dar nu mai pot să stau pe banca de rezerve. Vă pup si vă mulţumesc ca mi-ați fost alături in tot acest timp! Cu dragoste, a dvs Maria Bandoiu, de la Gorj!“, a scris aceasta pe Facebook.

Vizualizări: 5,235

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: