Maria Loga, 30 de ani de carieră

Zeci de artişti vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu cu prilejul unui spectacol excepţional prilejuit de împlinirea a 30 de ani de când cunoscuta interpretă de muzică populară, Maria Loga a urcat pentru pe scenă. Maria Loga a dezvăluit, într-un interviu acordat publicaţiei noastre cine i-a îndrumat paşii spre muzică populară şi cine va cânta în cinstea ei.<-xml:namespace prefix = o ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:office" />

Printre interpreţii care vor urca pe scenă se află Cornelia şi Lupu Rednic, Maria Ghinea, Gheorghe Roşoga, Constantin Enceanu, Maria Ionescu-Căpitănescu, Nina Predescu şi Gelu Voicu. De asemenea, nu vor lipsi nici artiştii de la Doina Gorjului: Ileana Lăceanu, Ileana Bacâtea, Ion Ghiţulescu, Claudia Torop, Victoriţa Lăcătuşu, Natalia Gorjeanu şi mulţi alţii. Printre invitaţii de onoare se află şi actriţa Jeni Nicolau.

Reporter:  Astăzi se împlinesc 30 de când aţi urcat prima dată pe scenă. Cum vă simţiţi-

Maria Loga: Mă simt bine, dar sunt foarte emoţionată, chiar dacă au trecut treizeci de ani. A fost foarte frumos, dar a fost în acelaşi timp şi foarte greu.

Reporter: Cum aţi început această carieră frumoasă-

Maria Loga: Dragostea pentru cântec am avut-o de foarte foarte mică, din copilărie. Nu am prea luat aşa în seamă. În clasele I-IV,  iar după aceea în generală, cântam la toate serbările. În timpul liceului am participat la toate ediţiile, cum era atunci, Cântarea României. Am fost laureată pe faza republicană, pe ţară.  Am mai participat în 1976 la festivalul „Jiule pe malul tău”. Dar nu am luat nimic în serios până în 1979, când am participat la festivalul de la Tismana şi am fost laureată, iar de atunci am simţit că sunt atrasă de această lume a scenei.

Reporter: Care a fost prima persoană care v-a îndrumat să urmaţi o carieră în acest domeniu-

Maria Loga: Îndrumată am fost de regretata Filofteia Lăcătuşu, când aveam 15 ani. Se cunoştea cu mama mea. Se întâlniseră undeva pe holurile tribunalului cu probleme de viaţă şi una şi alta. Acolo povestindu-şi problemele, mama i-a spus că are o fată căreia îi place să cânte şi atunci am cunoscut-o, iar primii paşi, prima îndrumare de la Filofteia am primit-o.

Reporter: Dumneavoastră aţi fost apropiată şi de Maria Apostol.

Maria Loga: Da. Maria mi-a fost foarte dragă, iar după ce s-a stins l-am cununat pe fiul ei, pe Mădălin şi i-am botezat şi copilul. Legătura cu ea şi familia ei este foarte specială, mai ales că eu am primit un dar de suflet, unele costume populare ale Mariei.  

Reporter: Cum au fost cei 30 de ani de carieră-

Maria Loga: Frumos, dar drumul acesta a fost foarte greu pentru că pe atunci nu erau atâtea oportunităţi cum sunt acum. Eu m-am lansat înainte de 1989, iar pe atunci erau cu totul alte criterii de a urca pe scenă, de a filma de a imprima. Era foarte, foarte greu.

Reporter: Astăzi are loc spectacolul „30 de ani de cântec. Maria Loga”. Pe cine aţi invitat să ia parte la acest spectacol-

Maria Loga: În ceea ce priveşte invitaţia făcută interpreţilor, aceştia îmi sunt mai mult decât colegi de scenă, îmi sunt foarte buni prieteni. Dacă ar fi fost să-i invit pe toţi care îmi sunt prieteni din muzica populară spectacolul ar fi durat două, trei zile, iar aşa ceva nu se poate. Am peste treizeci de invitaţi, printre care în primul rând sunt soliştii mei, de la „Doina Gorjului” şi în afară de ei Nineta Popa, Mariana  Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Valeria Sfetcu, Constantin Bahrin din Iaşul Moldovei, foarte mulţi.

Reporter: Aveţi alături foarte mulţi prieteni.

Maria Loga: Da. Generaţia mea este generaţia Furdui Iancu, Nicolae Mureşan, Mariana Anghel, pe care din păcate nu am putut să-i chem pentru că fiecare din ei sunt prinşi cu alte probleme, dar au fost alături de mine cu mesajele lor şi le mulţumesc din suflet.

Reporter: Şi noi vă dorim să ne cântaţi mult timp de acum încolo, cel puţin încă pe atât!

Maria Loga:  Vă mulţumesc şi vreau să precizez că nu aş fi fost aici dacă oamenii nu m-ar fi iubit. Şi pentru că am această ocazie, vreau să le mulţumesc din suflet.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: