Marian Slivilescu, de la catedră la primărie

Marian Slivilescu, noul primar al orașului Tismana, are diplomă de inginer și predă de câțiva ani discipline tehnice elevilor din Peștișani. Nici nu a visat vreodată că va ocupa fotoliul de primar al orașului Tismana deși este consilier local de patru ani. Slivilescu va renunța acum la meseria de dascăl pentru a se dedica în întregime problemelor localității mărturisind că munca de la şcoală s-ar putea dovedi mai ușoară decât cea cu funcționarii. Provenind dintr-o zonă necooperativizată, primarul Marian Slivilescu deține o microfermă din care produce pentru consumul propriu al familiei.

Primarul orașului Tismana, Marian Slivilescu, este pe lângă primar și agricultor desăvârșit. Se mândrește că deține o serie de utilaje agricole care îi ușurează munca în agricultură și îi dau posibilitatea să producă pentru consumul familiei. ”M-am obișnuit cu munca la țară, Tismana a fost zonă necooperativizată și părinții mei au avut pământ. Am câteva utilaje agricole, disc, plug, am animale, șase capete de bovine. Ne facem timp și eu și soția să ne ocupă de toate, să avem grijă de această microfermă din care producem pentru consumul propriu. Locuim și cu mama mea în vârstă de 80 de ani și mă bucur că mai are încă suficientă putere să ne mai ajute”, a mărturisit Marian Slivilescu, primarul din Tismana.

Lasă elevii pentru primărie

Slivilescu deține diplomă de inginer în topografie și predă de câțiva ani buni discipline tehnice la liceul din Peștișani. ”Sunt inginer topograf dar am predat discipline tehnice la Peștișani. Acum sunt pus în postura de a renunța la catedră pentru a mă ocupa de primărie. Am lucrat foarte bine cu elevii dar acum trebuie să fac față unei noi provocări, aceea de a rezolva problemele oamenilor”, a declarat Marian Slivilescu.

Regrete

Ca oricare om, Marian Slivilescu are și regrete mai ales privind cariera sa. La o analiză profundă, actualul primar al orașului Tismana, spune că regretă că nu a ales să lucreze în minerit atunci când a primit o astfel de repartiție. Spune că astăzi era deja pensionar și nu mai trebuia să lupte pentru un loc de muncă. ”Ca fiecare om am avut și răscruci. Poate dacă rămâneam în minerit, dacă mergeam pe producție, acum eram tânăr pensionar și nu trebuia să mă mai zbat pentru un loc de muncă. Am colegi care au lucrat în minerit și acum sunt pensionari, au propriile afaceri. Asta e, nu știm niciodată ce cale am fi urmat dacă făceam alte alegeri”, a declarat primarul Marian Slivilescu.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: