Mașină furată din Hunedoara, găsită în Gorj

O mașină care figura ca furată din Petroșani a fost găsită, după trei zile, în orașul Bumbești-Jiu, din Gorj. În autoturism, polițiștii au prins și hoțul. Este vorba despre un tânăr de 18 ani din Petroșani, care a și fost retinut pentru 24 de ore. 

Acesta a furat mașina pe care ar fi vrut să o cumpere. Cel puțin asta i-a spus proprietarului. S-a întâlnit cu el, a făcut câteva probe cu autoturismul în oraș, iar când proprietarul a plecat acasă să ia un cablu, tânărul de 18 ani a fugit cu tot cu mașină. 

"În cursul nopții trecute, în jurul orei 00.05, ca urmare a activităților investigative privind furtul în scop de folosință comis în data de 13 septembrie 2023, pe raza municipiului Petroșani, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Petroșani și cei ai Serviciului Investigații Criminale Hunedoara, cu sprijinul poliţiştilor IPJ Gorj și a jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, au depistat autoturismul sustras, pe raza localității Bumbești Jiu. În interiorul autoturismului, a fost depistat tânărul de 18 ani, din municipiul Petroșani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt reclamate. 

Cu ocazia controlului corporal și a examinării autoturismului, nu au fost identificate arme letale sau netale ori obiecte interzise la deținere. Tânărul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Petroșani pentru audieri, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere. Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea dispunerii măsurilor legale", anunță Poliția din Hunedoara.

Vizualizări: 2,352

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: