Măsuri mai blânde pentru mascații bătăuși

Trei dintre cei patru polițiști care se aflau în arest preventiv după ce au bătut crunt un novăcean au primit măsuri preventive mai blânde. Ei au fost plasați în arest la domiciliu. Doar pentru unul singur s-a prelungit arestul preventiv. 

"In urma verificarii legalitatii masurilor preventive au fost mentinute masurile controlului judiciar si arestarii preventive fata de inculpatul Buligan. S-a dispus inlocuirea arestarii preventive cu arestul la domiciliu fata de trei inculpati", au transmis magistrații. 

În acest dosar, sunt cercetați șase polițiști. Cei patru polițiști de la Acțiuni Speciale, șeful echipei de intervenție din noaptea incidentului și fostul șef al Postului de Poliție Novaci. Ultimii doi și-au pierdut funcțiile după ce a început cercetarea penală. 

De altfel, toți cei șase au fost puși la dispoziție. 

Incidentul a avut loc în luna mai. Cei patru polițiști care fac parte din Serviciul de Actiuni Speciale au fost chemați în ajutorul unui echipaj de la Rutieră după ce unul dintre polițiști ar fi fost acroșat cu mașina de un bărbat care apoi ar fi fugit de la fața locului. Șoferul a fost prins la scurt timp, dar pentru că nu le-ar fi spus polițiștilor unde a ascuns mașina a fost bătut crunt chiar de oamenii legii. A fost bătut atât în secție, cât și în dubă. Din arest, bărbatul a ajuns la Terapie Intensivă, unde medicii i-au scos mai multe organe ca să-i salveze viața. 

Polițiștii bătăuși sunt acuzați de tentativă de omor și tortură.

Vizualizări: 4,406

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: