Medic nou la un spital din Gorj. Specializarea sa este foarte căutată!

Spitalul Orășenesc Novaci a reușit să coopteze în echipa sa încă un medic specialist. Este vorba despre doctorița Boboc Gabriela Lavinia. Aceasta va lucra la cabinetul TBC din cadrul unității medicale. În județul Gorj, este mare nevoie de medici pneumologi, iar faptul că un astfel de specialist se va găsi și la Novaci, reprezintă o gură de oxigen pentru sistemul de sănătate gorjenesc.

Medicul Boboc Gabriela Lavinia a avut de trecut trei probe pentru a promova examenul pe postul scos la concurs de către Spitalul Orășenesc Novaci. La proba scrisă, ea a obținut 88,51 de puncte, la proba practică 100 de puncte, iar la analiza de evaluare  a activității profesionale și științifice a fost notată cu 35,07 puncte. Cu un total de 223, 58 puncte, medicul pneumolog a fost declarat „Admis” și urmează să înceapă activitatea în cadrul cabinetului TBC.

Recent, Spitalul Orășenesc Novaci a mai reușit să angajeze un medic specialist medicină internă și un medic specialist chirurgie generală. De asemenea, echipa unității medicale a fost completată, în ultima perioadă, cu mai mulți asistenți și brancardieri, care vor lucra fie la Compartimentul Primiri Urgențe, fie în una dintre secțiile spitalului.

Vizualizări: 8,205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: