Medicul Neață, din nou în fața instanței

Magistrații de la Tribunalul Gorj vor decide, joi, dacă prelungesc măsura preventivă în cazul medicului chirurg Gheorghe Neață. Acesta este sub control judiciar și, deasupra sa, planează mai multe acuzații de luare de mită, malpraxis și ucidere din culpă.

De altfel, tot joi, medicul este așteptat în fața instanței la un nou termen în dosarul în care a fost deja trimis în judecată pentru luare de mită. Este un proces deschis în noiembrie 2021. Atunci, medicul a fost interceptat în timp ce număra șpaga primită de la pacienți în cabinetul său din spital ori se ruga să nu fie prins de procurori. 

Au urmat apoi alte plângeri penale. În această toamnă, medicul a fost acuzat de ucidere din culpă de familia unei femei din Novaci care a murit la câteva ore distanță de la operația pe care i-o făcuse medicul Neață. În plus, a mai acuzat familia pacientei, medicul i-ar fi cerut șpagă înainte de intervenția chirurgicală. Când a murit pacienta, doctorul ar fi insistat să înapoieze banii ginerelui femeii. 

După toate aceste scandaluri, medicul Neață nu a mai fost lăsat să opereze în cadrul Spitalului Județean de Urgență. Conducerea unității medicale a decis ca acesta să-și continue activitatea doar în Ambulatoriu.

Vizualizări: 1,497

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: