Mesajul lui Romanescu pentru un director din primărie: „Calificativul meu ar fi nesatisfăcător, cu un buchet de flori!”

Primarul Marcel Romanescu încă nu a finalizat evaluarea directorilor pe care îi are în subordine. Are deja probleme cu doi dintre ei. I-ar vrea plecaţi pe Florin Urdea din fruntea Poliţiei Locale şi pe Marian Rotaru de la Patrimoniu. Are însă şi directori care îi sunt pe plac.

Sindicaliştii de la Pro Lex, din cadrul Poliţiei Locale Târgu Jiu, l-au bombardat pe primar cu tot felul de sesizări. În cazul în care directorul Florin Urdea nu va face ordine în instituţia pe care o conduce, şi-ar putea pierde funcţia, l-a atenţionat Romanescu, la Gorj TV. „A fost făcut un control. În primul rând, aprecierea prin calificativ pe care o s-o fac în privinţa domnului Urdea sper să fie o apreciere corectă. Problemele sunt foarte vechi. În condiţiile în care domnul Urdea nu remediază şi toate acele aspecte constatate de acea comisie care a fost la Poliţia Locală, nu are altă variantă decât să ne părăsească. Asta este! Este conducătorul acelei instituţii şi trebuie luate măsuri necesare. Avem la Comisia de Disciplină anumite sesizări de la angajaţi. A avut un termen de 29 noiembrie şi sunt anumite lucruri pe care le va pune la punct. Doar dânsul poate să găsească o modalitate de înţelegere cu liderii de sindicat din cadrul Poliţiei Locale”, este avertismentul primarului.

Altă instituţie, alte probleme: Direcţia de Patrimoniu. Marian Rotaru a intrat în dizgraţia lui Romanescu după ce a lucrat la proiectul de hotărâre pentru parcarea din Piaţa Centrală cu viceprimarul Aurel Popescu, la spatele primarului. „Domnul Rotaru nu a înţeles un lucru: în momentul de faţă Marcel Romanescu este primar al municipiului Târgu Jiu. Că vrea el sau nu vrea! Cetăţenii m-au ales pe mine. Vom vedea dacă au greşit. Vom vedea după acest mandat. Pe domnul Rotaru nu îl pot concedia pentru că funcţionăm pe respectarea anumitor legi. Dacă eram într-o societate comercială şi aveam personal contractual angajat, ne-am fi despărţit de mult. Pentru el, calificativul meu ar fi nesatisfăcător, cu un buchet de flori”, a fost mesajul lui Marcel Romanescu.

Sunt şi şefi de direcţii ori servicii care nu trebuie să-şi facă probleme în privinţa evaluării lui Romanescu. „Sunt mulţi care îşi fac datoria cu prisosinţă. Dan Laurenţiu este un exemplu de conducător. Apreciez expertiza de care dă dovadă domnul Marius Ionescu. Sunt oameni care îşi fac datoria cu vârf şi îndesat”, a încheiat edilul.

Vizualizări: 2,456

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: