Mii de dosare DNA rămân fără probele din interceptări

Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul de Procedură Penală care reglementează supravegherea tehnică din timpul cercetării penale, mai exact articolul care arată cine execută această supraveghere (interceptări ale comunicaţiilor, înregistrări audio-video ambientale).

Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că articolul 142, alineatul 1, din Codul de Procedură Penală referitor la punerea în executare a mandatului, este neconstituţional. Articolul respectiv arată că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului”.

CCR arată că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” nu respectă Constituţia şi este neclară, pentru că nu spune explicit la cine se referă.

Specialiştii consultaţi de gândul.info susţin că în acest moment probele obţinute prin supraveghere tehnică de alte organe ale statului, altele decât cele prevăzute explicit în lege pot fi considerate nule.

Potrivit ultimului raport al SRI depus la Parlament, cel pentru 2014, Serviciul a pus în acel an „ în executare 42.263 mandate de supraveghere tehnică şi 2.410 ordonanţe aparţinând structurilor Ministerului public şi DNA”, se arată în raportul SRI pe 2014, depus la Parlament.

Detalii pe www.gandul.info

Vizualizări: 1,345

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: