Mineri implicaţi într-un accident la Plopşoru

Ajunul Crăciunului nu a fost unul tocmai plăcut pentru patru bărbaţi din localitatea Plopşoru. Aceştia au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a derapat şi s-a lovit de un cap de pod.

Cei patru bărbaţi, dintre care trei mineri de la Peşteana, toţi din satul Dăleni, comuna Plopşoru se întorceau de la muncă cu un autoturism marca Fiat.  Din cauza carosabilului alunecos, şoferul, Zamfir Pârvu, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un cap de pod, ca mai apoi să se răstoarne în şanţ. “Conducătorul nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, din cauza poleiului a derapat intrând în coliziune cu un capăt de pod, care a provocat răsturnarea autoturismului”, a precizat Sebastian Udrea, agent şef la Poliţia Turceni.

În urma impactului cei patru pasageri care se aflau în autoturism s-au ales cu răni. La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe. Bărbaţii au fost transportaţi la Spitalul din Rovinari unde au primit îngrijiri medicale.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: