Ministrul energiei despre CE Oltenia: Suntem puși într-o situație imposibilă

Bogdan Ivan, ministrul energiei, confirmă că stadiul de implementare a noilor proiecte de producere a energiei pe cărbune este cu mult întârziat. Conform lanului de restructurare, astăzi ar fi trebuit să avem capacități care să înlocuiască energia pe cărbune, însă nici nu au fost contractate lucrările. Ivan susține și el ideea prelungirii planului de restructurare. Crede că închiderea cărbunelui este imposibilă și că România nu ar rezista.
”Din prima zi a mandatului am avut discuții cu reprezentanții Complexului Energetic Oltenia, pentru a vedea cum putem să demarăm construcția grupurilor pe gaze de la Turceni și Ișalnița, care să înlocuiască grupurile pe cărbune. Pregătim două licitații, până pe 15 septembrie vor fi depuse ofertele, sper eu, nu există un mare apetit”, a spus ministrul.
Planul de restructurare impune închiderea unor grupuri pe cărbune la final lui 2026: ”Negociem cu Comisia Europeană o prelungire a acestui termen de închidere, este imposibil să închidem grupurile pe cărbune la sfârșitul acestui an, vom fi puși într-o situație imposibilă. Am convingerea că vom reuși să îi convingem să păstrăm încă cinci ani grupurile pe cărbune. Nu este un scenariul pe care să îl iau în calcul, România nu ar putea rezista”.
”Ca să faci 1400 MW pe gaz ai nevoie de minim 22 de luni, suntem abia la stadiul în care lansăm licitații publice. Grupurile pe gaz ar fi trebuit să fie funcționale la 1 ianuarie 2026. Lucrez și cu Sebastian Burduja (n.r- fostul ministru al energiei) pentru a rezolva această problema la Comisia Europeană”, a completat ministrul.
Vizualizări: 2,916
Distribuie Trimite pe WhatsApp