Minivacanţă de Ziua Muncii. Cadou de la Guvern!

Bugetarii vor fi liberi în data de 30 aprilie, a decis Guvernul Dăncilă. Astfel, angajaţii din sectorul public se vor bucura de o nouă minivacanţă de patru zile la sfârşitul acestei luni.  Guvernul a luat această decizie pentru a face punte cu ziua de 1 mai, care este marți și este de asemenea zi liberă.

Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile publice vor opta fie pentru desfăşurarea activităţii în regim normal de lucru pe 5 mai, fie pentru prelungirea programului de lucru până la data de 11 mai. De zi liberă la sfârşitul lunii aprilie nu vor putea beneficia însă bugetarii care lucrează în locuri în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activităţii sau procesului de producţie, şi anume angajaţii unor instituţii medicale, ai unităţilor de alimentaţie publică sau ai unităţilor de producţie „cu foc continuu”. Totodată, nici magistraţii sau celelalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 30 aprilie 2018 nu vor beneficia de liber în această zi. (A.A.)

Vizualizări: 437

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: