Modificări la plata în avans a fermierilor. Ce anunţ face APIA Gorj

Veşti importante pentru fermierii gorjeni. Avansul acordat acestora în luna octombrie pe măsurile agricole ar putea creşte de la 50% la 80%, anunţă conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Gorj. De altfel, conducerea instituţiei spune ferm că la 16 octombrie începe autorizarea la plată astfel încât până în luna decembrie toţi fermierii să aibă banii luaţi.

„Se preconizează să acordăm sub formă de avans 70% din totalul sumelor la care au dreptul fermierii. 70% din tot ce înseamnă drepturi de plată să fie achitate prin avans. Anul trecut a fost 50%, pe unele scheme a fost 60%, dar acum se intenţionează 70% şi poate, nu e o informaţie certă, 80% pe plăţile din axa 2, adică Agromediu şi Climă şi măsura 13, zonele de munte”, a declarat Mihai Versin, director executiv adjunct la APIA Gorj.

Pentru ca acest lucru să se întâmple din 16 octombrie, salariaţii instituţiei lucrează de zor la finalizarea controalelor. Şi cum Gorjul a fost mai vrednic anul acesta, şase echipe de la APIA Gorj au mers să ajute şi alte agenţii din ţară. „Avem şase echipe deplasate pentru a ajuta şi celelalte judeţe. Sunt două echipe la Timiş, trei la Dolj şi două la Caraş. La noi au mai rămas trei echipe ca să termine. Noi am finalizat toate controalele, urmează 2.700 de fermieri să fie exportaţi la prestatorul de servicii care face controlul prin teledetecţie”, a mai spus Mihai Versin, directorul adjunct al APIA Gorj. 

Vizualizări: 2,772

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: