Culturile de viță de vie, distruse de mistreţi şi urşi

Porcii mistreți au început să dea atacul în viile localnicilor din Tismana. După ce le-au fost distruse culturile de porumb, oamenii sunt disperați și se tem pentru siguranța lor. „Și eu sunt afectat. Chiar în fostul sat Ciocârliș, am avut zilele trecute mistreții în vie. Mi-au făcut pagube de câteva milioane (n.r. lei vechi). Acum, ei caută după strugurii copți, ce nu e copt scutură și cad jos. Distrug totul. Bătaie de joc. S-au înmulțit peste măsură porcii. Umblă câte 20-30 odată. Trebuie să-mi iau pușcă?! Nu înțeleg de ce nu se pot muta aceste animale în altă parte. Şi urșii, și mistreții. Ei nu mai au ce mânca. Fondurile de vânătoare nu dau hrană animalelor. Dacă ar duce hrană la munte, animalele nu ar mai coborî în sat”, a declarat Marian Slivilescu, primarul oraşului Tismana.

Nu doar porcii mistreți le dau târcoale gospodăriilor, ci și urșii care au început să coboare din pădure spre casele lor. Cei care au avut de suferit de pe urma animalelor și-au luat deja gândul de la o eventuală despăgubire din partea statului.

Episoadele tot mai dese în care animalele sălbatice amenință gospodăriile gorjenilor pun în alertă autoritățile județene. În curând, județul Gorj ar putea scăpa de câțiva urși, care ar putea fi relocaţi în alte zone. „Problema se leagă la cota de intervenție, nu la ucidere. Este vorba cât e posibil despre capturare, tranchilizare și relocare. Nu se merge pe ideea de a înlătura animalul, ci de a-l captura și de a-l reloca. Ursul nu poate fi împușcat decât prin derogare”, a declarat Nicolae Giorgi, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Gorj.

Vizualizări: 2,510

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: