Morega: Romanescu să nu se mai joace cu cuvintele

Fostul deputat Dan Ilie Morega îi transmite primarului liberal din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, că ar trebui să lase glumiţele politice. Morega s-a referit la declaraţia lui Romanescu, potrivit căreia liderul ALDE Târgu Jiu, Ion Iordache, ar fi numai bun pentru postul de administrator public la primărie. „Cred că ar trebui ca primarul Marcel Romanescu să nu se mai joace cu cuvintele. Aceste glumiţe politice pe care le face cu Iordache s-ar putea să îi aducă unele dezavantaje. Eu ştiu foarte clar, Marcel Romanescu este un tip inteligent, un tip capabil. Târgu Jiu mai are şaizeci şi ceva de mii de locuitori, faţă de o sută de mii cât avea în trecut. Nu are nevoie de administrator public. Ce să facă, să mai ciordească ceva din bugetul municipiului Târgu Jiu?”, a spus Morega.

Târgu Jiu nu a avut niciodată administrator public, chiar dacă postul a fost prins în organigramă. Romanescu şi-a dorit scoaterea la concurs a acestui post, dar s-a izbit de opoziţia majorităţii din Consiliul Local formată din PSD-PSRo şi ALDE. Între timp însă, poziţia ALDE s-a schimbat, dacă ţinem cont de declaraţiile lui Iordache, şi nu ar fi exclusă nici o schimbare de poziţie din partea PSRo, câtă vreme fostul lider al formaţiunii, Marian Rotaru, acum director al Direcţiei de Patrimoniu, şi-a rezolvat problemele cu comisia de disciplină.

Dan Ilie Morega îi transmite lui Marcel Romanescu un mesaj: dacă îl va lua pe Iordache administrator public, s-ar putea ca în 2020 să îl aibă contracandidat la postul de primar al municipiului Târgu Jiu. (A.A.)

Vizualizări: 927

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: