Moş Crăciun cel şchiop, dus la reparat

Angajaţii primăriei Târgu Jiu l-au luat ieri pe Moş Crăciun din sania de lângă bradul din centru, după ce presa a publicat fotografii cu piciorul spart al acestuia. Piciorul a fost spart şi iarna trecută, dar cei de la primărie spun că fusese reparat, iar tinerii l-au spart din nou.

Micuţii din municipiul Târgu Jiu nu îl mai pot vedea, deocamdată, pe Moş Crăciun în Piaţa Prefecturii. Manechinul care îl întruchipa pe moşul care aduce daruri a fost vandalizat, la fel ca şi anul trecut, spun autorităţile, care l-au dus la reparat. Aşa se face că în zona centrală pot fi văzuţi doar cei nouă renii ai lui Moş Crăciun, fără sanie.  Primarul Florin Cârciumaru a spus că problema va fi de îndată rezolvată. „Din informaţiile pe care le am, joi noaptea un grup de tineri s-au agăţat, să nu spun că au dat peste el, de acest moş. La sesizarea unui cetăţean, bineînţeles că am luat măsura să repare piciorul, să repare mâna şi tot ce s-a distrus. Din păcate mai sunt şi cazuri de genul acesta. Dimineaţa ne trezim cu mobilier rupt, cu coşuri rupte, cu stâlpi distruşi, aşa s-a întâmplat acestui Moş Crăciun de lângă pomul din Piaţa Prefecturii. Tot e bine că avem posibilitatea să îl reparăm”, a spus primarul Florin Cârciumaru.

Şeful Serviciului Gospodărie Comunală din cadrul primăriei Târgu Jiu, Ionuţ Jilăveanu, a spus că inclusiv sacul lui Moş Crăciun a fost vandalizat. ”Nu ştiu ce intenţii au avut de l-au tăiat. Era plin cu polistiren, nu cu cadouri. Cizma moşului numai ce o reparaserăm şi au rupt-o iar”, a spus acesta. Deocamdată, cei mici vor putea face poze doar cu renii.

Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: