Moţa a descoperit forme de discriminare pentru femeile de pe Valea Timocului

Maria Moţa a constatat că româncele din Valea Timocului nu au drepturi egale cu bărbaţii din această regiune sârbească. Constatarea a fost făcută la faţa locului, acolo unde bărbaţilor li se spune "oameni", cuvânt care nu este folosit şi pentru femei. Moţa, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse spune că nu găseşte corect ca doar pentru bărbaţi să fie folosită expresia "om", ea spunând că şi fetele sunt inegale din acest punct de vedere, pentru băieţi fiind folosită expresia "copil". "Este un lucru pe care l-am constatat acolo în teren şi care ţine de mentalitatea acelor locuri. Zona este foarte apropiată de graniţa cu noi, doar câţiva zeci de kilometri, iar întâlnirea cu românii de acolo e o adevărată plăcere. Am remarcat însă că ei spun om doar atunci când e vorba de un bărbat, nu şi de o femeie, ca şi cum femeile nu ar fi oameni, iar pentru un băiat se foloseşte expresia copil, dar nu şi pentru fete, la fel, de parcă ele nu ar fi copii", spune şefa ANES. Moţa a făcut parte din delegaţia oficială care l-a însoţit pe Traian Băsescu la sfârşitul săptămânii trecute în vizita făcută de şeful statului la românii de pe Valea Timocului, din Serbia. Şefa organizaţiei de femei a PDL Gorj a fost prezentă în delegaţie în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Egalitate de Şanse între femei şi bărbaţi. Vizita în Valea Timocului a fost o continuare a forumului jurnaliştilor români de pretutindeni desfăşurat la Drobeta Turnu Severin, manifestarea fiind organizată de Departamentul Românilor de Pretutindeni, din Ministerul Afacerilor Externe, departament care a invitat-o şi pe Moţa în deplasarea respectivă. 
 "Preşedintele a fost extrem de bucuros pentru că a putut să ajungă acolo. Deşi sunt foarte aproape de graniţă nimeni nu i-a vizitat oficial în ultimii zeci de ani din partea României, iar ei s-au simţit extrem de bine atunci când l-au văzut pe preşedintele nostru printre ei. Din păcate nu au reuşit să ajungă la ei şi jurnalişti din Moldova şi Ucraina, oameni care au relatat evenimente importante pentru românii din cele două ţări şi care erau interesaţi de Valea Timocului. La graniţă le-a fost cerută viza, ei nefiind cetăţeni ai Uniunii Europene, şi pentru că documentele pentru viză trebuiau depuse cu 30 de zile înainte şi plătită şi o taxă la Chişinău sau Kiev, niciunul dintre ei nu a putut să vină şi să vadă realităţile de dincolo de Dunăre. Una peste alta, acţiunea a fost una extrem de reuşită şi mă bucur că am putut să fiul parte directă a acestuie eveniment", spune Moţa, cea care în 2004 i-a spus lui Traian Băsescu că va câştiga cu 53% alegerile din Gorj, lucru pe care puţini îl vedeau posibil la acel moment.
 Prezent la Kladovo, preşedintele Traian Băsescu a susţint un discurs pe esplanada din faţa Casei Tineretului din localitate, în prezenţa a aproximativ 1.500 de români, spunându-le că ei reprezintă o "punte" între Bucureşti şi Serbia. 
"Faptul că sunt aici este o dovadă de respect a preşedintelui Boris Tadic pentru sârbii şi românii care trăiesc în Serbia. Vreau să ştiţi că, în spiritul bunelor relaţii pe care le avem cu Serbia, că românii din Serbia au dreptul să înveţe în româneşte, să îşi respecte cultura, aşa cum noi garantăm sârbilor din România dreptul la educaţie, cultură, la biserică în limba maternă. În România există 18 minorităţi, iar noi le-am dat dreptul să-şi respecte cultura şi să-şi frecventeze biserica maternă. Acest lucru creează obligaţii şi pentru minorităţi să fie loiale. Ceea ce noi spunem despre minorităţile române din Serbia este că trebuie să aibă ocazia să-şi frecventeze cultura, biserica şi educaţia", a declarat şeful statului.
 Preşedintele Traian Băsescu s-a prins, la Kladovo, într-o horă alături de români din Voivodina şi Valea Timocului, la un spectacol folcloric susţinut de ansambluri din România şi Serbia. Aflat, sâmbătă, la Kladovo, unde s-a desfăşurat Congresul Internaţional al Jurnaliştilor Români de Pretutindeni, Traian Băsescu a asistat, în faţa Casei Tineretului din localitate, la un spectacol folcloric susţinut de ansambluri din România şi Serbia, la eveniment participând aproximativ 1.500 de români din Voivodina şi Valea Timocului. Şeful statului a primit o căciulă şi o traistă din lână de oaie de la un reprezentant al românilor din Timoc. De asemenea, el a primit de la preşedintele Asociaţiei românilor din Voivodina o medalie jubiliară din aur, pentru că i-a sprijint pe românii din Voivodina. Preşedintele s-a prins, apoi, într-o horă, alături de câteva zeci de români, precum şi alături de solistele de muzică populară Angelica Stoican şi Neta Soare. La finalul vizitei la Kladovo, preşedintele s-a oprit la o terasă din centrul localităţii, unde a băut o cafea alături de autorităţi locale sârbe şi de autorităţi judeţene din Mehedinţi.


Vizualizări: 208

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: