Caragea şi Pătrăşcoiu au pus-o de-un protocol ca să combată munca la negru

Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj au încheiat un protocol pentru a colabora la controalele derulate pentru combaterea muncii la negru. Protocolul este unul în premieră, şeful ITM Gorj, Traian Pătrăşcoiu, spunând că inspectorii din subordinea sa aveau nevoie de sprijinul Poliţiei în unele situaţii, mai ales că nu toţi angajatorii sunt deschişi la dialog. "Protocolul vizează activitatea de control a inspectorilor noştri. Facem controale în trafic în privinţa cerealelor, a materialelor lemnoase, inspectorii ITM şi ofiţerii de poliţie merg împreună şi, ca şi în cazul muncii la negru, nu toţi răspund somaţiilor noastre. Aşa ne ajutăm cu organele de Poliţie şi pot să spun că avem o colaborare mai bună cu Inspectoratul Judeţean", spune Pătrăşcoiu. Comisarul şef Viorel Caragea spune şi el, la rândul său, că poliţiştii care merg în controale cu inspectorii ITM au ocazia să deschidă dosare penale imediat celor care se sustrag controalelor. Şeful Poliţiei Judeţene spune că primele dosare de acest gen sunt deja în lucru, cele două instituţii dorind să reducă munca la negru în perioada următoare. "Toţi cei pe care îi identificăm la faţa locului le trimitem adresă cu privire la activitatea pe care o desfăşura la ora controlului în locul respectiv, indiferent că era şef de depozit sau vânzător. Am făcut acest protocol în ideea că, noi, făcând mai multe controale, putem fi mult mai operativi în desfăşurarea lor, iar declaraţiile pe care le luăm noi pot să constituie un mijloc de probă. În acest moment avem 10 agenţi economici în verificări şi sperăm să le fim de folos celor de la ITM în activităţile dumnealor", a menţionat comisarul şef Caragea.
 


Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: