Au dispărut 100.000 de tone de cărbune de la EMC Motru

Peste 100.000 de tone de cărbune au dispărut de la Exploatarea Minieră de Subteran Motru. Raportări fictive care vin din anul 2008, asta susţine Daniel Burlan, directorul SNLO că s-a întâmplat. Poliţia s-a autosesizat şi, în prezent, desfăşoară o anchetă.  
 Dispariţia cărbunelui a fost observată imediat ce minerii s-au întors la muncă după perioada de şomaj tehnic. Daniel Burlan, directorul general al SNLO, spune că nu se poate vorbi despre un furt de cărbune, ci mai degrabă este vorba de raportări fictive. „Putem vorbi de raportări eronate a stocurilor de cărbune. S-a constatat înainte de şomajul tehnic că în stoc era o cantitate de 240 de mii tone de cărbune, s-a dat program de livrare Cariera Lupoaia de 240 de mii, iar după jumătatea perioadei directorul de la EMC Motru a constatat că această cantitate nu este reală şi că nu are întreaga cantitate programată a fi livrată“, a declarat Daniel Burlan, directorul SNLO.
 La nivelul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia s-a constituit o comisie care s-a deplasat la Motru, iar în urma raportului întocmit de membrii comisiei, s-a constatat că într-adevăr cărbunele lipseşte, iar raportările fictive vin din august 2008. „Am constituit o comisie la nivelul SNLO care s-a deplasat la Motru şi a făcut măsurători. În urma acestora s-a constatat că lipsea 100.000 tone de cărbune din stoc. Ca urmare a constatărilor membrilor comisiei rezultă că aceste raportări vin din anul 2008. Din păcate în loc să afecteze indicatorii anului 2008, afectează indicatorii anului 2009. Şeful de carieră, care este gestionarul cărbunelui recunoaşte că în depozit poate încăpea 170 de mii tone, el raportând, începând cu luna august 2008, 240 mii tone . Cel puţin 70 de mii de tone de cărbune vin din raportările fictive ale anului 2008“, a mai precizat Burlan .  

  Înlocuiri din funcţii şi sancţiuni 
 
 Şeful Carierei Lupoaia, Ion Ghiga, a fost înlocuit din funcţie la începutul săptămânii trecute cu Ion Semenescu. Topografii care au măsurat stocurile de cărbune şi care au dat declaraţii eronate au fost şi ei sanctionaţi prin reducerea salariilor cu 10%, pe trei luni. „ A fost schimbat din funcţie şeful de carieră. S-a întocmit un raport al comisiei din SNLO, raport care a fost solicitat şi de reprezentanţi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, care s-a autosesizat şi a demarat o anchetă. Alte măsuri au fost luate şi cu cei care au semnat documentele de raportare. Inginerii topografi au fost sancţionaşi cu 10% pe trei luni. Nici adjunctul minier de la această carieră, împreună cu inginerul şef de producţie nu au scăpat de sancţiuni“, a declarat directorul general al SNLO.  
Poliţia a demarat o anchetă şi urmează să se pronunţe în zilele următoare. Conducerea Expolatari de Subteran Motru nu a putut fi contactată telefonic, pentru a ne oferi mai multe informaţii despre dispariţia cărbunelui din depozit.  


Vizualizări: 217

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: