SNLO a început să reactualizeze declaraţiile de avere ale şefilor săi

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a făcut publice declaraţiile de avere ale şefilor săi, fără ca pe site-ul instituţiei să fie publicată şi declaraţia de avere a directorului general Daniel Burlan. Acesta afirmă că "probabil", neprezentarea declaraţiei sale de avere este o "întâmplare", Burlan precizând că nu are nimic de ascuns. Directorul general spune că, de fapt, declaraţia sa de avere este la fel ca şi cea de anul trecut, deşi atunci el era director tehnic în cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. Pe site se regăsesc, în schimb, declaraţiile a câtorva zeci de şefi din minerit, printre care şi a directorului de producţie Mihai Dafinoiu, care a încasat anul trecut venituri nete de 96.501 lei din salariu şi 58.558 lei din drepturi de proprietate intelectuală. Drepturile de proprietate intelectuală i-au asigurat unui alt director din SNLO, Vasile Oprea Scorţariu, şef de departament, venituri de aproape 70.000 de lei, câştigurile salariale ale acestuia fiind anul trecut de peste 87.000 de lei. Conform declaraţiei de avere, inginerul şef al SNLO Ion Popescu a avut anul trecut venituri salariale totale de aproape 93.500 de lei, declaraţiile altor şefi din Societatea Lignitului nefigurând încă pe pagina de internet a unităţii.
 


Vizualizări: 204

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: